Într-un colț al Europei de Est, povestea lui Alexandru George Kardoș începe nu cu lumina reflectoarelor, ci cu o pasiune arzătoare pentru storytelling. Kardoș, un tânăr producător român în vârstă de 28 de ani, ilustrează prin povestea sa provocările și succesele din industria cinematografică din România. De la primele sale proiecte, finanțate din resurse proprii, până la recunoașterea internațională prin premii și selecții oficiale, experiențele lui Kardoș oferă o perspectivă valoroasă asupra evoluției acestei industrii.
Primii pași în industria Filmului
George Kardoș a început să exploreze lumea producției video cu patru ani și jumătate în urmă. De la început, Kardoș a fost motivat de o curiozitate profundă și de dorința de a vedea dacă poate transpune gândurile sale în realitate. „Am început filmarea documentarelor în urmă cu 3 ani, totul dintr-o pasiune, din curiozitatea de a vedea dacă pot să transpun niște gânduri în ceea ce ar putea fi un film, și așa a început totul.”
Primele proiecte și provocări
Primul său proiect, „Despre Noi și Pădurea Hoia”, a fost un scurtmetraj documentar realizat fără buget. George și un prieten au muncit din greu pentru a filma acest proiect, înfruntând provocările unei producții fără resurse financiare. „Nu trebuie să ai cele mai scumpe camere, nu trebuie să ai o grămadă de crew” spune el. Rezultatul a fost surprinzător: trei proiecții la cinema și o mare satisfacție personală. „A fost așa ca o, nici nu știu, o reușită foarte, foarte importantă pentru suflet mai ales… am văzut că se poate,” spune Kardoș, subliniind importanța acestui proiect în cariera sa.
De atunci munca sa nu a rămas neobservată. Dintre cele patru scurtmetraje realizate până acum, Kardoș a obținut două premii la festivaluri internaționale de film și o selecție oficială. „Dintre cele 4 realizate până acum, am luat 2 premii la 2 festivaluri internaționale de film, o selecție oficială, iar cu ultimul lansat, chiar zilele trecute, m-au anunțat că este selectat la un festival internațional în Franța,” povestește el cu mândrie. Aceste realizări i-au adus recunoaștere și l-au motivat să continue.
“Ce-mi doresc eu prin materialele mele este să îi ajut pe cei care o să le urmărească să fie inspirați”,
George Kardoș
Un alt proiect notabil a fost realizarea unui documentar finanțat de Apa Nova București, parte a grupului Veolia. „Pe mine și pe colegul Alex Sandu Stermin… ne-au contactat să facem un documentar despre parcurile unde ei tratează apa… și asta mi-a arătat că poți să și trăiești din asta.”
Finanțări… de unde?
Una dintre cele mai mari provocări pentru George și pentru mulți alți cineaiști români este obținerea finanțării. Deși există oportunități de finanțare prin CNC (Centrul Național al Cinematografiei), procesul este extrem de competitiv și birocratic. Kardoș subliniază dificultățile obținerii finanțării pentru proiectele cinematografice în România.
„Este finanțare la CNC, dar acolo e greu… e ușor să aplici, e greu să iei finanțare”
explică el, menționând competiția acerbă și avantajele pe care le au regizorii consacrați.
Centru Național al Cinematografiei organizează în fiecare an, concursuri de finanțări pentru producții de filme, după următoarele categorii: ficțiune lung metraj, lung metraj debut, scurt metraj, tematic, documentar și animație. Cea mai mare finanțare pe care a primit-o un film este de 3,5 milioane de lei, un film de lung metraj iar cea mai mică investiție este de 80 de mii de lei, pentru un film de animație. În raportul comisiei europene, reiese că România a investit 2,3 milioane de euro în producțiile de film naționale, în timp ce, în restul europei, avem sume de până la 650 de milioane de euro în Franța.
Conform datelor din raportului anual al comisiei europene de audiovizual un film cu buget mic („low budget”) este considerat orice film cu un buget de sub 1 milion de euro. La nivel european, media costului de productie al unuil film este de 2 miliaone de euro, însă, Romania se află pe loc 26 din cele 27 de țări europene ca buget de producție de film, cu o medie de 430 de mii de euro.
De asemenea, George discută despre alternativele de finanțare privată și provocările birocratice care complică accesul la fonduri europene. Un alt obstacol major pe care l-a întâmpinat George este complexitatea și costul procedurilor administrative necesare pentru a deveni eligibil pentru finanțare. Kardoș menționează că pentru a accesa fonduri europene destinate producției cinematografice, este necesar ca firma să fie înregistrată în Registrul Cinematografic al CNC, ceea ce implică taxe suplimentare și birocrație. „De exemplu, dacă am făcut filmele astea patru, niciunul nu e atestat de CNC. Le-am făcut, le-am publicat, chiar am avut proiecții la cinema, dar ele cumva legal nu sunt considerate filme.”
Președintele Asociației Studenților Facultății de Teatru și Film, Alexandru Rădulea, a oferit o perspectivă interesantă asupra finanțării cinematografiei. „CNC e Biblia finanțărilor pentru cinematografie, dar există și alte linii de finanțare. Finanțările nerambursabile sunt disponibile, dar cele de la CNC sunt rambursabile. Dacă câștigi o finanțare, ai o perioadă de 10 ani să returnezi banii, ceea ce reprezintă un sprijin, dar și o povară. Producătorii și regizorii aleg să nu returneze acești bani, ceea ce duce la pierderea drepturilor de difuzare a filmului către CNC,” explică el.
El mai subliniază, de asemenea, influența creșterii popularității serialelor asupra carierelor cineaștilor independenți:
„Deși creșterea popularității serialelor poate aduce beneficii prin creșterea generală a industriei, pentru cineaștii independenți efectul este preponderent negativ. Publicul se obișnuiește cu formatul serialelor și își pierde interesul pentru filme, mai ales pentru documentarele independente. Acest lucru face și mai dificil pentru cineaștii independenți să obțină finanțare și să își atragă audiența,”
Alexandru Rădulea
În ultimii ani, producția de filme și seriale de televiziune în România a crescut semnificativ în comparație cu alte tipuri de filme, cum ar fi documentarele sau lungmetrajele, conform Institutului Național de Statistică (INS). Această tendință are, însă, efecte negative pentru cineaștii independenți, care se confruntă cu dificultăți sporite în obținerea finanțării și distribuției pentru proiectele lor, deoarece resursele financiare și atenția publicului se concentrează tot mai mult asupra producțiilor de televiziune populare. În plus, competiția intensă pentru talente și echipamente crește costurile de producție pentru cineaștii independenți, limitându-le accesul la resurse esențiale. Accentul pe formatul de televiziune poate duce, de asemenea, la uniformizarea conținutului și la reducerea diversității artistice, îngreunând eforturile cineaștilor independenți de a promova povești unice și perspective inovatoare.
Impactul scăderii numărului de cinematografe
Conform setului de date de la INS ( Institutul Național de Statistică), în ultimii 34 de ani, numărul cinematografelor din România a scăzut drastic, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra industriei cinematografice și asupra cineaiștilor tineri ca George. Această reducere a numărului de săli de proiecție limitează oportunitățile de a difuza filme, afectând astfel vizibilitatea și veniturile din proiecțiile cinematografice. „Primele proiecte… am investit mult timp, energie, aveam și job full-time atunci, mergeam la job, ne organizam cu filmarea, plecam în pădure, am stat și peste noapte acolo ca să filmăm, aveam camere de monitorizare,” povestește Kardoș, subliniind sacrificiile personale făcute pentru a realiza un film.
Székely Róbert-Péter, director de imagine la Numa Film, evidențiază o perspectivă diferită, punând accent pe complexitatea situației din industria cinematografică. „Tinerii nu vor să lucreze în film din cauza cinematografelor, ci contactul lor cu industria este ceea ce îi determină să se orienteze spre arta filmului,” explică el. „Într-o familie unde nu se consumă doar filme de comerț sau unde părinții le arată copiilor experiența de cinema, copiii sunt impulsionați să aprecieze și să se implice în această artă.”
Székely subliniază, de asemenea, că problema nu este doar lipsa cinematografelor, ci și schimbarea obiceiurilor de consum ale oamenilor. „Puțini oameni mai au în habitul lor mersul la cinema. Nu e un eveniment de familie, nu-ți mai duci aleasa la film, o chemi la ‘Netflix and chill’. De aici pornește problema.”
Cu toate acestea, Székely este optimist în privința tinerilor care vor să lucreze în film. “Facultatea de Teatru și Film UBB cât și Facultatea de Film Sapientia au numere record de înscriși la admitere.”
„Tinerii vor, dar industria filmului românesc ne obligă să o reinventăm și să o ținem noi la perfuzie, dacă mi se permite metafora.”
Székely Róbert-Péter
Românii nu știu să aprecieze
Kardoș observă că publicul român nu apreciază suficient filmele independente și documentarele. „Nu cred că publicul de din România știe să aprecieze toate filmele,” spune el, referindu-se la diferențele dintre blockbustere și filmele de artă. De asemenea, el menționează lipsa de infrastructură comparativă cu țările vecine, cum ar fi Ungaria, care beneficiază de studiouri de film mai mari și de un sistem de finanțare mai eficient.
Însă această problemă nu este numai în România. Conform analizei realizate pe setul de date colectat de pe AllMovie, s-a putut observa faptul că, deși la nivel global s-au produs mai multe filme de la an la an, publicul a început să dea ratinguri din ce în ce mai mici.
Atunci când vine vorba să ne raportăm la Uniunea Europeană, datele dintr-o analiza comparativă a ofertei de filme în cinematografe, pe VOD și la TV publicată de Observatorul European al Audiovizualului, acestea arată că România se află printre țările care produc un număr mic de filme în relație cu alte țări, preferând mai mult să consume filme din alte țări europene. Aceasta distribuie aproximativ 8% din filmele naționale și undeva la 70% filme non naționale din Uniunea Europeană, fapt care arată ca avem o distribuție foarte mică a filmelor naționale, comparativ cu Franța, care are o distribuție națională pe aproximativ 55% sau Italia, care are undeva la 43%. Această preferință pentru filmele străine poate reprezenta o provocare pentru industria cinematografică locală, deoarece producția de filme românești ar putea avea dificultăți în a atrage și fideliza audiența. Într-un mediu în care filmele internaționale sunt prezente în mod dominant în cinematografe și pe platformele de streaming, filmele locale trebuie să lupte pentru a-și găsi un loc pe ecranele din cinematografe.
În acest context, am simțit nevoia să ascut o perspectivă tânără, a unui băiat de 18 de ani, pe nume Ștefan Bandalac, care participă pentru a treia oară ca voluntar la Serile Filmului Românesc, și care ne-a împărtășit perspectiva sa asupra evoluției cinematografiei românești. „Majoritatea oamenilor din România preferă să se uite la filme din afară, iar asta se vede în statisticile de distribuție. Totuși, cred că tocmai din acest motiv este atât de important să avem și filme românești de calitate. Ele aduc o perspectivă unică, specifică culturii și realităților noastre, pe care filmele internaționale nu le pot surprinde în același mod. Consider că, în ultima perioadă, se prezintă filme extrem de bune, bine lucrate, cu un impact puternic asupra celor ce vizionează și sunt de părere că, noi, în cultura cinematografică, prefigurăm un viitor strălucit,” spune Ștefan, reflectând optimismul și încrederea sa în viitorul cinematografiei locale. În mijlocul tumultului de filme comerciale precum „Miami Bici” și „5Gang: Un altfel de Crăciun,” Ștefan vede o rază de speranță în producțiile de calitate care reușesc să capteze inimile publicului.
Pentru a îmbunătăți situația, Ștefan sugerează o reducere a numărului de filme comerciale și o creștere a educației și promovării filmului de calitate. „Putem încerca scăderea numărului de filme comerciale, iar la nivel de educație, se pot înființa mai multe cluburi/clase de cinematografie și film, alături de o promovare mult mai puternică pentru un tineret informat,” propune el. Observațiile lui Ștefan ating și diferențele generaționale în preferințele pentru filme, remarcând că „generația Z caută mai mult comercial, pe când generația trecută caută filme bune, gândite atent și realizate genial.” În cuvintele sale, se simte nu doar pasiunea pentru film, ci și speranța că viitorul va aduce schimbări pozitive pentru cinematografia românească.
Merită să faci filme în România?
Povestea lui George Kardoș este una de perseverență și pasiune într-o industrie plină de provocări. Deși obstacolele financiare și birocratice sunt semnificative, determinarea și creativitatea cineaștilor români reușesc să treacă peste aceste dificultăți, aducând pe ecran povești autentice și inspiraționale.
Merită să faci filme în România? George Kardoș ar spune că da. În ciuda tuturor greutăților, el demonstrează că, cu suficientă dedicare și pasiune, este posibil să îți realizezi visul de a face filme în România și să găsești recunoaștere pe plan internațional. Industria cinematografică românească poate fi dificilă, dar pentru cei care sunt dispuși să depășească provocările, recompensele, atât personale, cât și profesionale, sunt pe măsură.
Articol redactat de către: Bejnariu Maria-Miruna, Cucuzel Rares-Catalin, Cantemir Paul, Alexa Ștefan.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.