În România, țara unde peste 60.000 de copii sunt în grija statului, adopția este pentru mulți potențiali părinți un proces anevoios împovărat de obstacole birocratice interminabile. În ciuda unor încercări de a reforma sistemul, realitatea sumbră rămâne că doar în 2022 au fost adoptați sub 2000 de copii în toată țara, conform Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Care este experiența familiilor adoptive în România?
Mihaela este din Bistrița și în 2018 ea împreună cu soțul ei au decis să facă pasul de a adopta: ,,Eu și soțul eram voluntari la centrul de unde am luat-o pe fiica noastră, deci eram destul de familiarizați cu situația ei. A fost greu, noi am fost un caz ,,fericit” dacă pot spune așa. Întreg procesul a durat undeva la doi ani. Am trecut prin mai multe verificări, multe vizite la psiholog, multă birocrație, am fost și la cursuri care să ne pregătească pentru a fi părinți adoptivi. Fetița avea opt ani când am luat-o, îi știam problemele și provocările cu care urma să ne confruntăm. După finalizarea procesului, controalele au fost initial foarte dese, chiar și de două ori pe lună, după care au fost din ce în ce mai rare.” Mihaela recunoaște că fetița pe care a adoptat-o nu s-a bucurat de o îngrijire corespunzătoare în centrul de orfelinat, ceea ce a făcut ca acomodarea în noua ei familie să decurgă mai greu: ,,Fetița nu s-a adaptat ușor, avea niște probleme de dezvoltare tocmai din cauza lipsei de resurse și atenție din centru. Era în urmă la școală, la început nu s-a integrat printre copiii din clasă. Am început să vedem o evoluție abia după doi ani”.
Experiența este una similară în cazul multor familii de români care își doresc să adopte. În urmă cu aproximativ 15 ani, Simona împreună cu soțul ei au decis sa își mărească familia. După o boală cruntă, Simona nu a mai putut rămâne însărcinată, așadar s-au hotărât să adopte. Maia avea doar 8 luni când a intrat în viața Simonei și a soțului ei. Procesul de adopție nu a fost deloc unul simplu. Autoritățile au efectuat controale riguroase la domiciliu pentru a se asigura că nivelul de trai a familiei le permite să aibă grija de un copil. Părinții adoptivi au fost supuși unor teste psihologice pentru a se asigura că sunt pregătiți să devină părinți și pentru a le putea fi înmânat Atestatul de Familie Adoptatoare. Înainte ca adopția să fie finalizată, au făcut mai multe vizite la Centrul de Plasament unde se afla Maia, deoarece fiecare întâlnire era un pas spre formarea legăturii emoționale. La aproximativ un an si jumătate după adopția Maiei, au trecut prin aceleași proceduri pentru adopția lui Paul, fratele biologic a Maiei. Au trecut 14 ani de cand Maia și Paul fac parte dintr-o familie fericită și plină de dragoste. Simona își amintește: ,,Procesul în sine a fost unul greu, care a durat foarte mult. După părerea mea, totul se putea face mult mai repede și mai ușor dacă persoanele care se ocupa de asta își dădeau mai mult interesul. Sunt foarte multe proceduri care ar putea fi evitate, precum semnătura părințiilor biologici. Ei trebuie sa vină să semneze la rândul lor actele de adopție, rezultând din asta faptul ca ei renunță la tutela copilului. Am dat acest exemplu deoarece aceasta semnătură ne-a întârziat cu 8 luni tot procesul de adopție. A fost greu dar nu regret nimic, iar pentru acești doi copii minunați aș repeta procesul oricând dacă ar mai fi nevoie.”
Anca Popa, psiholog, reafirmă existența acestor piedici emoționale cu care se confruntă atât copiii din sistem, cât și părinții adoptivi: ,,Adesea, un copil care a fost în grija statului va aduce cu sine niște traume. Este important să înțelegem că mulți dintre acești copii nu vor avea un parcurs tipic în dezvoltarea lor și vor manifesta un stil de atașament anxios, trebuie să fie îndrumați și înțeleși. De celealtă parte, procesul birocratic foarte lung poate fi dificil pentru noii părinți si poate duce la frustrări și deziluzionare, unii chiar renunțând să ajungă la capăt. Iar greul nu se termină odată cu finalizarea adopției.”
Psihologul Oana-Bogdana Bucșa este, de asemenea, de opinie că adopția în România este o procedură care vine cu multe încurcături descurajante: ,,Familia trece prin diferite etape de verificare, se face un profil anchetă socială și se stabilește care este tipologia astfel încât să se elimine pe cât posibil eventuale nepotriviri.” Psihologul împărtășește și un exemplu emoționant: ,,T a fost găsită într-un ghetou din Budapesta și a fost adoptată de o familie din România și apoi au încercat să o găsească și pe sora ei mai mică, O, și au reușit până la urmă. Cele două surori, de 11 și 7 ani, sunt în această familie de aproximativ șase ani. Părinții adoptivi au investit din toate punctele de vedere în educația celor două fete, la acest moment ele fiind recuperate și conform vârstei atât din punct de vedere cognitiv cât și din punct de vedere socio-emoțional.” Psihologul este de părere că, în ciuda dificultăților, noul lor cămin este mediul în care fetele vor crește și se vor dezvolta în mod armonios: ,,Mai mult ca sigur, ele se vor integra armonios în societate, ca viitori adulți, fără să se evidențieze daune semnificative, din punctul de vedere a dezvoltării cognitive sau socio-emoționale, din perioada de dinaintea adopției.”
Cum arată sistemul de adopții în fiecare județ
Aceste două grafice au fost concepute pe baza datelor colectate de pe urma Buletinului statistic publicat în martie 2023 de ANPCDA. Primul grafic reprezintă numărul de beneficiari ai sistemului de protecție specială pe județe în România în 2023. Putem observa o distribuție inegală a copiilor aflați în sistemul de protecție specială în România, indicând o concentrație mai mare în anumite județe. Iași și Vaslui se confruntă cu cele mai multe cazuri, depășind 2000 de copii fiecare, În zona de nord-est a României este o nevoie acută de resurse și intervenții specializate. Bucureștiul, aflat pe locul trei în țară, reflectă de asemenea provocările urbane în gestionarea copiilor din sistemul de protecție.
Următorul grafic reprezintă numărul beneficiarilor sistemului de protecție specială publică, respectiv privată, în funcție de județ. Protecția specială publică este gestionată de stat și include case de tip familial, centre de plasament și alte servicii pentru copiii aflați în dificultate, în timp ce protecția specială privată este asigurată de ONG-uri sau alte instituții private. București dispune de cele mai multe servicii publice și private. Totodată, există și județe precum Iași și Harghita care au, de asemenea, un număr mare de servicii publice, însă mai puține servicii private, ceea ce indică o dependență mai mare de resursele statului. O asemenea discrepanță largă între numere se regăsește în județe importante din România (Cluj, Iași) și subliniază nevoia dezvoltării mai multor servicii private în toată țara.
S-a îmbunătăți, de fapt, sistemul în timp?
În urma unor date colectate pe baza statisticilor publicate de Institutul Național de Statistică, am realizat două grafice care arată copiilor aflați în sistemul public și privat de adopții în România în ultimii 20 de ani (datele pentru anul 2023 au fost inexistente), respectiv un grafic care arată numărul copiilor aflați în sistem în anul 2022, pe grupe de vârstă. Analizând evoluția numărului de persoane care beneficiază de asistență socială atât în sistemul public, cât și privat din 2004 până în 2022, se observă o trecere de la peste 32.000 în 2004 la 11.629 în 2022. Deși această scădere reprezintă o îmbunătățire majoră, numerele sunt în continuare foarte mari. În paralel, graficul care prezintă distribuția pe grupe de vârste în 2022 arată că majoritatea copiilor aflați în sistemul de protecție specială au vârste cuprinse între 14 și 17 ani (peste 5000). Această grupă de vârstă este definită ca fiind reprezentativă pentru copiii greu adoptabili. Aceștia sunt adesea copii mai mari, care au fost supuși mai multor traume sau schimbări, de multe ori chiar în centre publice de plasament, iar procesul lor de adopție și integrare în societate este unul complex.
Registrul Național pentru Adopții definește copiii ,,greu adoptabili” după următoarele criterii:
- au o vârstă mai mare
- au frați nedespărțiți
- au particularități de sănătate
- au trecut 9 luni de la declararea adoptabilității fără identificarea unei familii potrivite
- au trecut 9 luni de la declararea adoptabilității fără o adopție finalizată chiar și în cazul unei familii identificate
- au trăsături evidente ale unei alte etnii
În ce direcție se îndreaptă procesul adopției în România?
Adopția în România rămâne un proces complex și plin de provocări, atât pentru copii, cât și pentru părinții adoptivi. Deși numărul total al copiilor din plasament a scăzut în ultimele două decenii datorită mai multor reforme recente care ușurează procesul adopției, rămân încă multe obstacole de depășit, în special de tip birocratic. Diferențele între protecția specială publică și privată relevă și ele un dezechilibru ce trebuie abordat pentru a oferi mai multă susținere tuturor copiilor. Mulți dintre copiii aflați în grija statului sunt mai mari și necesită un sprijin constant pentru a se integra în familiile adoptive și, ulterior, în societate. În ciuda dificultăților, poveștile de succes ale părinților care au reușit să adopte arată că, deși procesul este dificil și de lungă durată, viețile copiilor adoptați au fost profund schimbate și aceștia au avut șansa de a face pași spre o viața normală alături de o familie iubitoare.
Autori: Hidoș Rada, Butaci Alexandra, Binder Brighitte, Bucșa Dragoș
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.