Acest articol a pornit de la o statistică șocantă despre numărul alarmant de sarcini în rândul adolescentelor din România. Țara noastră are cel mai mare procent de nașteri în rândul femeilor sub 20 de ani din Uniunea Europeană, găzduind aproape un sfert dintre mamele minore din UE, iar „Ana” este una dintre ele. Ea este minoră, şi imaginea ei trebuie protejată, de aceea am decis să îi dăm acest nume fictiv, însă povestea ei merită auzită.
În urma discuției cu un cadru didactic din județul Alba, (a cărui identitate și-a dorit să rămână anonimă) am aflat că fenomenul mamelor minore este unul recurent și că „în 25 de ani de profesorat am avut 10 cazuri de mame minore în cadrul uneia dintre școlile la care predau și din nefericire toate au dus la abandon școlar”. Cel mai recent caz este al unei fetițe de clasa a VII- a, Ana, aceasta a rămas însărcinată în jurul lunii iunie, iar în prezent este mama unui băiețel de 4 luni.
Aici la noi, e normal ca fetele să se mărite repede. Eu și cu soțul meu ne cunoaștem de când eram mici, prima dată am fost iubiți și apoi am rămas gravidă și familiile noastre au fost de acord că cel mai bun lucru e să ne căsătorim. Acum sunt mama unui băiețel de 4 luni. L-am născut în martie.
-Ana
„Educația sexuală e una dintre temele care aprind cel mai ușor frici sau speranțe în România, deși nu s-a predat niciodată ca disciplină de sine stătătoare” – scena9, astfel de subiecte fiind considerate rezervate discuțiilor familiale, fie evitate complet. La fel a fost și cazul Anei, nimeni nu a vorbit cu ea despre viața intimă, nu a învățat-o ce sunt anticoncepționalele sau cum să se protejeze.
Nu se discută lucruri din astea, nici cu familia, nici cu nimeni, e ceva ce descoperi singur, cred.
-Ana
De-a lungul istoriei, a fost de neconceput ca minorii să fie expuși discuțiilor despre sexualitate și corpul lor de către profesori sau chiar străini. În cuvintele lui Foucault, aceasta era o lume „dinainte de sexualitate”.
Pe măsură ce timpul a trecut, societatea părea să devină mai deschisă la discuții ample despre astfel de subiecte. Prima țară care a implementat o politică națională de SRHE (SRHE- Sexual and Reproductive Health Education) a fost Suedia, introducând un curriculum de bază obligatoriu pentru educația sexuală și de gen.
În ciuda faptului că mai multe țări europene au implementat programe de educație sexuală comprehensivă care acoperă toate nivelurile de învățământ și care sunt obligatorii sau foarte recomandate (și care au dovedit eficacitate în reducerea fenomenelor precum sarcinile și avorturile în rândul minorilor și bolile cu transmitere sexuală; ex Olanda, țară în care acest curriculum e obligatoriu și care are una dintre cel mai scăzut număr de mame minore din Europa).
România pe de altă parte a avut o abordare mai conservatoare, limitând predarea educației sexuale în școli.
Politicienii români au dezbătut permiterea educației sexuale în școli încă de la începutul anilor 1990, cu toate acestea, o largă adunare de grupuri politice și civice cu conexiuni religioase au blocat cu succes introducerea unor programe adecvate de educație sexuală.
În 1994, Comitetul Național pentru Protecția Copilului (predecesorul autorității naționale de protecție a copilului de astăzi) a publicat, în colaborare cu UNICEF, un document despre situația copiilor și a familiilor din România și au întocmit o listă de acțiuni prioritare pentru statul român. La vârful acestei liste se afla educația sexuală adecvată pentru tineri.
În cei 27 de ani care au urmat, România a fost martora a 25 de guverne, iar șapte sesiuni
legislative au venit și au plecat, dar introducerea unor programe adecvate de educație sexuală nu s-a întâmplat încă.
Am mers mai departe pe urmele acestei probleme și am ajuns într-o poveste mult mai complicată decât părea la început. Potrivit Statista, în prezent, 67% dintre români sunt în favoarea introducerii orelor de educație sexuală, în timp ce 33% se opun sau nu și-au exprimat opinia. Cu toate că se observă o tendință crescătoare în dorința părinților de a-și educa copiii în acest sens, profesorii nu beneficiază de instruire specifică. Aceștia sunt reticenți în discutarea problemelor legate de pubertate și sexualitate, iar informațiile transmise elevilor nu sunt unele calitative.
Educația pentru sănătate este una dintre alternativele educației sexuale, se predă în școli, cel puțin teoretic, încă din anul 2002 și este un opțional ce poate fi urmat de către elevi de la clasa I până la clasa a XII-a. Iar curriculumul (din 2004) are ca tematici principale:
- anatomie și fiziologie
- igienă personală
- activitate fizică și odihnă
- sănătatea mediului
- sănătate mentală
- sănătatea alimentației
- siguranță și prevenirea accidentelor
- educația pentru reproducere și familie
- consumul și abuzul de substanțe toxice
- accidente, violență, abuz, valori umanitare
În realitate, doar 10% dintre elevi au această materie în orar conform spuselor ministrul Educației Ligia Deca, la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Din păcate, la fel ca marea majoritate a elevilor din România, nici Ana nu se numără printre cei 10%.
Nu am avut ore de educație sexuală la școală și nu tare știu cu ce se mănâncă asta.
-Ana
În afară de ora de educație pentru sănătate, care este absentă în majoritatea școlilor din România, singurul alt loc unde copii pot discuta despre educația sexuală este la cabinetul consilierului școlar. Când am întrebat cadrul didactic de la școala din Alba despre consilierul școlar, ne-a mărturisit că acesta este practic inexistent, iar Ana ne-a mărturisit că nu l-a întâlnit vreodată.
Nu știu ce să vă spun, nu știu ce este.
-Ana
Cu toate acestea cadrul didactic de la Alba ne-a vorbit despre un consilier școlar foarte implicat din județul Bihor, pe care îl cunoaște. Astfel, am contactat directorul școlii și am organizat un interviu cu doamna consilier Nadia Poleac pentru a discuta dacă elevii apelează la ea pentru întrebări despre viața intimă și cum se desfășoară orele de educație pentru sănătate în școala lor, dat fiind că această disciplină este predată acolo.
„Aș spune că undeva la 20% din elevii care vin la mine la cabinet discută acest subiect cu mine, atât individual cât și la clasă, mai ales situațiile în care eu abordez această problematică, fiind unul din obiectivele importante în consiliere.”
-Nadia Poleac, consilier școlar
„La nivelul educației pentru sănătate ca obiectiv general cred că am reușit să explorez cu elevii soluții pe care le pot adopta și să ofere informații generale dar fără a intra în detalii specifice domeniului sănătății.”
-Nadia Poleac, consilier școlar
Informațiile oferite de Nadia sunt încurajatoare, evidențiind sprijinul și educația acordate acestor copii, care fac parte din procentul de 10% despre care vorbea doamna Ligia Deca. Cu toate acestea, situația de față ne determină să ne întrebăm de unde se informează ceilalți minori în absența unui sprijin similar și a educației adecvate. Deși Ana ne-a mărturisit că nu discută despre viața sa personală cu alte persoane, când am întrebat-o de unde își obține informațiile, ne-a răspuns că:
Eu nu prea mă informez despre asta. Cred că alții poate se uită pe internet, dar soțul meu e ceva mai mare și știe el ce și cum.
-Ana
În afirmația Anei se regăsește un adevăr esențial: deși mulți copii nu au acces la ore de educație sexuală, consiliere școlară sau părinți deschiși la dialog, aceștia au totuși întrebări legate de viața sexuală. În absența unor surse de informare adecvate, mulți ajung să recurgă la internet pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări.
TPU (Toți Pentru Unu) este o platformă online de tip întrebări și răspunsuri, lansată în noiembrie 2008. Site-ul include 37 de categorii diferite, printre care se numără și categoria “dragoste și sex”. Până în prezent (03.07.2024), această categorie conține 5715 pagini de întrebări despre sex, relații și viața intimă.
Tinerii utilizează acest site pentru a se informa despre aceste teme, în primul rând, pentru că TPU oferă un spațiu unde întrebările pot fi adresate anonim, ceea ce permite utilizatorilor să exploreze subiecte sensibile sau personale fără teama de a fi judecați sau identificați și în al doilea rând, pentru că pentru mulți tineri, TPU reprezintă o sursă rapidă și accesibilă de informații. Ei pot găsi răspunsuri la întrebări pe care poate nu le-au putut discuta cu părinții sau cu alți adulți din viața lor.
Este important totuși de menționat că răspunsurile oferite nu provin de la specialiști, medici sau profesori, ci de la diverse persoane, unele cu experiențe în domeniu, altele nu, ceea ce poate duce la furnizarea de informații inexacte.
În cadrul cercetării noastre pentru acest articol, am întâmpinat limitări din cauza lipsei generale de date din partea guvernului român referitoare la educația sexuală și la situația părinților adolescenți. În acest context, am dorit să aflăm câți elevi din România participă la acest curs opțional. Am trimis o solicitare conform Legii 544/2001 către Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pentru a ne prezenta situația elevilor implicați în acest program. Până în prezent, nu am primit un răspuns la solicitare, iar Ministerul Educației ne-a informat că nu centralizează date despre această disciplină, deoarece este opțională.
Pentru a obține o perspectivă mai completă, având în vedere informațiile limitate din partea instituțiilor statului, am apelat la ONG-uri care au fost active în promovarea educației sexuale în rândul populației. Am contactat Sexul vs Barza, însă nu am primit nici materialele solicitate de la ei.
Cu toate acestea, fiind conștienți lipsa de date esențiale am decis să colectăm informații de la elevi și studenți din diferite județe prin intermediul unui chestionar. Am distribuit linkul către formular pe grupurile de WhatsApp ale studenților și de asemenea, am contactat Consiliile Județene ale Elevilor și le-am cerut să distribuie formularul către elevi. Am primit confirmarea că județele Alba, Cluj și Vâlcea au dat link-ul mai departe, ceea ce a generat 136 de răspunsuri.
Conform chestionarului, doar o minoritate dintre respondenți afirmă că opționalul de educație pentru sănătate este disponibil în școlile lor. În cadrul învățământului liceal, doar 21,9% dintre elevi au declarat că au acces la acest curs, în timp ce 59,1% susțin că acesta nu este oferit, iar un procent de aproximativ 16,1% nu sunt siguri de disponibilitatea acestuia. Situația este similară și în școlile generale (gimnaziu), unde doar 16,1% dintre elevi au raportat existența opționalului, în timp ce 64,2% au indicat că acesta nu este disponibil, iar 19,1% nu știu dacă este oferit sau nu.
Aceste statistici reflectă o problemă evidentă legată de accesul la educație pentru sănătate în școlile din România, ceea ce poate duce la consecințe serioase, cum ar fi cazul Anei. Lipsa acestor cunoștințelor despre viața sexuală reprezintă o vulnerabilitate majoră în fața sarcinilor nedorite și a bolilor cu transmitere sexuală. Această lacună poate influența direct deciziile și alegerile ei de viață, fiind chiar poate motivul pentru care a ajuns să fie însărcinată.
Datele referitoare la participarea elevilor la orele de educație pentru sănătate arată o distribuție variată în funcție de ciclul școlar și de numărul de ore în care aceștia au fost implicați:
În școlile generale, 59,9% dintre elevi nu au participat la nicio oră de educație pentru sănătate, iar cei care au participat, majoritatea (24,1%), au avut acces la 1-5 ore de cursuri, indicând o expunere limitată la aceste teme.
În liceu, situația este similară sau chiar mai accentuată, peste 75% dintre elevi nu au participat la nicio oră de educație pentru sănătate. Iar, pentru cei care au avut acces la aceste cursuri, procentele sunt mai mici în comparație cu gimnaziul, ceea ce indică o mai mică disponibilitate a acestor cursuri sau o implicare redusă a elevilor în educația pentru sănătate în perioada liceului.
Elevii raportează participarea la orele de educație pentru sănătate în perioade diferite ale ciclului școlar, procentele cresc în clasele superioare (7-8 și liceu), dar rămân relativ reduse în comparație cu totalul elevilor care au raportat că nu au participat niciodată la aceste cursuri (51,1%).
Datele privind capitolele abordate în cadrul orelor de educație pentru sănătate dezvăluie o tendință clară a profesorilor de a se concentra pe subiecte fundamentale, evitând aspectele mai sensibile și direct legate de sexualitate. Igiena personală este capitolul predat cel mai frecvent, 56 de respondenți raportând că li s-a predat acest subiect. Corpul uman a fost predat unui număr de 51 de persoane. Capitolele despre dezvoltare umană și relații interpersonale au fost predate unui număr egal de persoane, respectiv 25 de respondenți. Pe când sănătatea reproductivă, sănătatea mintală, sexualitatea și comportamentul sexual, precum și identitatea de gen au fost predate unui număr semnificativ mai mic de persoane, variind între 6 și 22.
În ceea ce privesc informațiile dobândite de elevi la orele de educație pentru sănătate referitoare la viața sexuală, se observă o înclinație similară pentru toate subiectele abordate. Majoritatea respondenților au raportat că au primit informații insuficiente sau deloc. Un procent mai mic de elevi a indicat că informațiile primite au fost adecvate.
Aceste tendințe sugerează că, deși educația sexuală este inclusă în unele școli, aceasta nu este realizată într-un mod eficient și cuprinzător, iar informațiile furnizate nu sunt complete.
Internetul este cea mai utilizată sursă de informare pentru tineri în domeniul sănătății și educației sexuale, conform răspunsurilor a 109 respondenți. Familia și medicii sunt, de asemenea, surse importante, însă cu o utilizare mai redusă în comparație cu mediile online. Alte surse, cum ar fi cărțile, prietenii și școala, sunt menționate într-o măsură mai mică. ONG-urile și social media sunt sursele de informare mai puțin utilizate în acest context.
Aceste date subliniază dependența semnificativă a tinerilor de internet pentru informații despre viața sexuală, în absența unei educații formale. Această situație poate contribui la accesarea unor informații incorecte sau incomplete, cu consecințe negative asupra sănătății lor fizice și emoționale.
În concluzie, datele analizate în acest articol subliniază impactul semnificativ al lipsei educației adecvate în domeniul sănătății sexuale în școlile din România. Situația Anei, care a fost nevoită să părăsească școala o perioadă din cauza unei sarcini nedorite, este un exemplu elocvent al consecințelor negative ale acestui deficit educativ. Cu toate acestea, Ana este conștientă de importanța educației și își exprimă dorința de a reveni la școală.
Vreau să vin iar la școală, să învăț și să pot avea o viață bună pentru mine și copilu meu.
– Ana
Astfel, pentru a preveni în viitor situații precum cea a Anei, sistemul educațional trebuie să îmbunătățească și să extindă educația pentru sănătate, pentru a fi la zi cu normele și reglementările celorlalte țări europene.
*numele real al minorei nu a fost publicat pentru a păstra siguranța sursei
**cadrul didactic din județul Alba a cerut să rămână anonim
Seturi de date folosite: DATA
Articol realizat de: Blaga Raluca, Cătăuță Daniel, Ember Maria Cătălina, Jakab Bianca
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.