“Lucrul ăsta e o boală, e un fel de adrenalină. E ca un drog. Când joci încontinuu, câștigi bani și-i pierzi, te pierzi pe tine însuți. “
Denis
În garsoniera mică se lasă frigul, geamul e deschis și afară ninge. E vineri, trei după-masa. Denis stă cu ochii între-deschiși și privește la televizorul mic de pe peretele opus patului, cu o mână pe frunte și una pe țigara pe care tocmai o aprinse. Fire subțiri de speed încă stau pe masă. Corpul unei fete, încă adormit, stă pe partea cealaltă a patului, cu spatele către el. O cunoscuse aseară.
Amândoi își înghesuie capetele pe perna mică a canapelei extensibile.
Fumul de țigară se perindă în vântul viscolului. Fumul nu iese afară, vântul îl împinge înăuntru. Frigul intră în cameră.
Televizorul e dat pe UTV, în difuzorul slab se aude „Plec pe Marte”, a lui Smiley. Trebuia să meargă la liceu, nu s-a dus. Are tură, mai pe seară, la bar. După ce termină tura, scoate ciubucul și-l va băga la aparat.
Ai lui l-au trimis la liceul sportiv, la oraș, la Arad, „să facă școală”. Ar vrea să aibă mai mulți bani, dar când îi sună și le cere, maică-sa îi zice că n-au de unde.
13 ani mai târziu, astăzi, Denis are 27 de ani și încă se recuperează dintr-o dependență de care s-a lovit de când a intrat la liceu: jocurile de noroc.
A plecat din Arad, și din România, acum 6 ani. „Anturajele de la aparate vin, de la droguri… oameni de căcat, cu care nu te poți dezvolta psihic. Adică te autodistrugi. De asta am venit în Viena”.
Am ales să anonimizăm numele subiectului nostru, însă, povestea sa reprezintă povestea zecilor de mii de români care se pierd în adrenalina jocurilor de noroc. Povestea lui Denis este una a autodistrugerii, e povestea plăcerii, a efemerității jocului, a riscului, a necazului și a pierderii, pe care te invit să o citești în continuare.
„Am stat 48 de ore in cazino, ne-am drogat si ne-am distrat, aveam 18 ani. I-am pierdut pe toti. Am adormit, ne-au trezit de pe scaun, când au venit să facă curat. Am pus aparatul automat pe 20 de lei și eu dormeam. Mi-am închis ochii că nu mai puteam deja. M–am dus acasă, am făcut un duș și am mers înapoi. Toată noaptea, luam orașul, numai nebunii de astea făceam.”
Cu toții am auzit, cu siguranță, cel puțin o dată în viață cât de periculoase pot fi jocurile de noroc. Totuși. ele continuă să fie promovate în exces în mass-media, devenind aproape omniprezente în viața noastră zi de zi. Fie că deschizi televizorul, stai pe social media sau ieși la o plimbare în oraș nu ai cum să nu dai peste vreun Superbet, Betano sau Fortuna.
,,Publicitatea este sclipitoare. Rolul acesteia este amplificat mai ales acum, după experiența pandemiei. Online-ul este plin, iar telefoanele mobile fac ca aceste activități sa fie mai ușor de realizat si dificil de controlat.”, ne spune Dana Stârceanu, psihoterapeut.
Este bine cunoscut faptul că jocurile de noroc pot provoca tulburări psihologice. Acestea se pot dezvolta în comportamente agresive și obsesive, în urma unei dependențe ce continuă să fie promovată în mediul audiovizual, dar și cel de publicitate stradală.
,,La noi, în cele mai aglomerate intersecții veți vedea o mulțime de reclame. Lângă școli și universități. Din ce în ce mai mulți adolescenți cad în capcana dependenței jocurilor de noroc. Și distrug șansele jucătorilor dependenți de a se vindeca”, ne spune Marina Andrei, psiholog autonom recunoscut în cadrul Colegiului Psihologilor din România, cu experiență clinică în cazul tratării dependenței jocurilor de noroc.
„Nu-i cultură, să ții un cazinou lângă o școală, să ții prostia și educația una lângă alta, numai în România vezi așa ceva, frate!”
Jocurile de noroc pot reprezenta o amenințare socială gravă, întrucât nu fac altceva decât să rupă individul de realitate, să-l proiecteze într-un univers imaginar în care banul este mai presus de orice și oricine.
„Pe măsură ce dependența avansează, persoana se poate izola din ce în ce mai mult social și emoțional, concentrându-se exclusiv pe satisfacerea nevoii de dependență. Activitățile și relațiile sănătoase pot fi neglijate sau abandonate în întregime, iar persoana poate dezvolta comportamente de evitare sau defensive pentru a proteja și menține dependența. Această situație poate genera o distanțare semnificativă între individ și realitatea din jurul său, distanțare accentuată de stimuli ca publicitatea.”, declară Marciana Șerban, mindset coach.
Așadar, urmează întrebarea: care este jocul publicității cu adevărat?
Promovarea jocurilor de noroc este cu adevărat profitabilă, generând venituri uriașe. La nivel european se observă creșteri semnificative în veniturile generate în urma jocurilor de noroc, atât online cât și offline.
Conform unei statistici oferite de EGBA (Europe’s Gambling Market Revenue), în anul 2022 s-au înregistrat 108.5 miliarde de euro, o creștere de peste 20 de miliarde de euro față de anul precedent. Mai mult, se estimează faptul că veniturile vor crește în continuare, ajungând ca în 2027 să se genereze peste 135 de miliarde de euro. Astfel, conform acestei estimări se dovedește faptul că industria jocurilor de noroc este cu adevărat una profitabilă.
„Din perspectiva mea, aceste săli de jocuri (pariuri, cazino, etc) sunt mult prea promovate. Reclama trebuie să fie strictă și după o anumită oră. De asemenea, în online, trebuie amendați toți influencerii care promovează către minori aceste tipuri de jocuri. În acest moment sunt mai multe legi care ar mai reglementa această piață, dar din păcate industria este foarte puternică și bagă foarte mulți bani în bugetul statului și al multor trusturi media.”, declară Andrei Pătru, USR Dolj.
Pe lângă faptul că publicitatea jocurilor de noroc este omniprezentă în mediul audiovizual, online, este bine cunoscut faptul că există o problemă a locațiilor unde se desfășoară aceste activități. Ele sunt amplasate strategic în zone des frecventate de oameni, unde există trafic intens și mobilitate, astfel încât să fie ușor de reperat. Conform unei statistici de pe platforma Kaggle, copiii pot dezvolta o dependență pentru asemenea activități încă de la o vârstă fragedă din cauza existenței a prea multor baruri și cazinouri în jurul școlilor (o distanță de mai puțin de un kilometru). Numai în județul Cluj există un număr de 904 de astfel de locații în jurul școlilor.
„Personal vorbind, fiica mea chiar m-a întrebat «de ce copiii n-au voie în cazinouri? Sunt ca cele din Las Vegas?» M-a surprins. Cred că ar trebui să ne punem câteva întrebări legate de modul în care publicitatea jocurilor de noroc ajunge la minori.”, spune Marciana.
„Din punctul meu de vedere, este o corelație foarte mare între disponibilitatea și proximitatea cazinourilor și predispoziția elevilor de a deveni jucători activ. De exemplu, locația liceului meu era foarte aproape de câteva case de jocuri de noroc și vedeam zilnic elevi care frecventau acele locuri. Cel mai oribil este că cei mai defavorizați dintre elevii liceului jucau la acele aparate.”, declară Vlad Micloșoni, președinte USR Tineret Timiș.
Generația ’90 era mult mai libertină, practic „făceai ce te taie capu'”. Jocurile de noroc erau alternativa perfectă în mediul gri al orașului: „De multe ori o făceam fiindcă nu aveam ce să fac, sincer… sau nu găseam altceva mai distractiv decât jocurile, sau adrenalina pe care o găseam în sala de jocuri.”
Privind în mod retrospectiv, Denis stabilește legături între experiența sa anterioară și realitatea actuală, urmată de o lipsă de entuziasm față de ceea ce se întâmpla: „Sunt doar 3 cazinouri în toată Viena. Nu găsești așa ceva la ieșire din Viena, la periferii. Aici nu vezi cazinouri, cum vezi în Arad. 2 stații de tramvai, am numărat 2-3-4-5, după mă duc încă o stație până la Lebăda și mai îi unul sau două, apoi la Lebăda mai e unu’. Da, 8 cazinouri, păi cum dracu’ să nu ajungi ultimul boschetar?”
Am ilustrat problema proximității școală-casă de pariuri prin graficele de mai jos.
În vizualizările de mai sus se poate observa faptul că nu există județ în care distanța medie în metri dintre o casă de păcănele și o școală să depășească măcar 100 de metri. Distanța minimă dintre o locație în stare operațională și o școală este de doar 2m, existentă în județul Olt.
În top se regăsesc Las Vegas Games, Superbet și Casa Pariurilor, cu un număr aproximativ de 10.000 apariții în zona școlilor din România. Așadar, această analiză demonstrează faptul că sloturile și casele de pariuri sunt situate în locuri ușor accesibile, ceea ce facilitează angajarea oamenilor în comportamente care provoacă dependență.
Conform declic.ro, orașul cel mai afectat de jocul publicității este Bucureștiul. Cea mai afectată zona este Sectorul 1, mai ales zona bulevardului Magheru. Pe aceste străzi pot fi întâlnite o multitudine de astfel de locații, fapt ce arată cât de gravă este problema răspândirii acestui fenomen al caselor de pariuri. Alte zone grav afectate sunt și părți din sectorul 3 și 4.
„Cel mai fain câștig din viața mea, și mi l-o plăcut cel mai mult, a fost când eram în liceu și aveam 10 lei, și ne-am dus la biliard. Le-am zis ăstora că eu n-am bani să pun la biliiard, și am zis că mă duc până la WC. Și m-am dus în cazino. Am băgat 10 lei și am scos 10 milioane, în 2 secunde. Aia mi s-a părut cea mai faină experiență a mea.“
„Transpiri, îți transpiră mâinile, începi să te panichezi în interiorul tău, începi să nu mai gândești, să faci lucrurile necontrolat.”
Când ne gândim la o dependență, prin ea înțelegem o condiție psihică prin care un individ este nevoit să efectueze repetat aceeași activitate pentru a experimenta o anumită senzație sau efect. Termenul pe care ne vom concentra este „condiție psihică”.
Denis vrea să se dezvolte psihic. Dorința asta a lui e laitmotiv. Recent, anul trecut mai exact, când s-a întors în România, a fost prins în capcană din nou. El consideră că vina este cea a oamenilor cu moravuri urâte din Arad, de care vrea să scape. Odată ce scapă de ei, ar veni și iluminarea asta psihică. Observăm din nou cum mediul este de vină pentru ce a pățit eroul poveștii la ultima sa vizită în țara lui natală. „M-o pus dracu’ să mă bag, să bag și eu 100 de euro. Când l-am văzut pe unu’ că o băgat un milion, și i-o dat tablou de «șăptare», gata am fost. Am mai băgat 500, i-am pierdut pe toți, am zis că «ce mă fac acum». Am schimbat ultima sută de euro pe care o mai aveam și m-am băgat în alt cazino. Am câștigat din ei 1.000 de euro, în joc. Am zis că îi las să mai am bani cât stau pe acasă. A doua zi, toți i-am băgat, pulă… toți.”
Un om se poate pierde continuu în condiția lui și să nu realizeze că are nevoie de ajutor, așadar sprijinul celor din exterior este necesar, la nivel medical (psihoterapeut, psiholog, tratament de specialitate în urma primirii unui diagnostic).
La nivel european, potrivit Eurostat, doar 14,9% din populația UE oferă îngrijire informală sau asistență, dintre care 12,2% din populație acordă îngrijire rudelor. Conform aceluiași set de date Eurostat, România se află la fundul clasamentului, cu doar 6,8% din populație care acordă îngrijire.
Statisticile sunt îngrijorătoare și din ele reiese clar faptul că sănătatea mintală nu este prioritizată.
„Mai bine te omori decât să ai patima cazinourilor! Eu așa aș face. Am avut de astea, frate, să mă omor… să… nu mai puteam. Tot boschetar eram. Eu cum scoteam salariul… în weekend îi băgam la aparate. Aici am băgat și 3 mii și 5 mii de euro, nici bani de chirie n-am mai avut, frate.”, ne spune Denis.
O întrebare relevantă la care ne putem gândi ar fi următoarea: „Poate familia să reprezinte un grup de suport relevant în lupta dependenței?”, curiozitate care ne-a fost clarificată de către Marina Andrei, psiholog autonom, cu experiență clinică în cazul tratării dependenței jocurilor de noroc:
„Familia este grupul de suport cel mai important în lupta împotriva dependenței. Aceasta îl convinge pe dependent să ceară ajutor specializat sau o face în locul lui. Fără suportul familiei sau a unor persoane cheie din viața dependentului, lupta este aproape pierdută. Mai sunt cazuri în care se pierd poate zeci de ani până dependentul scapă de această adicție. Aș mai dori să adaug faptul că la noi nu se vorbește deloc de suportul psihologic de care au nevoie apropiații dependentului. Fie că vorbim de partener sau de părinții dependentului, este foarte important ca și aceștia să beneficieze de suport specializat. De multe ori cei care fac eforturi mari în a susține un dependent dezvoltă ulterior depresii sau chiar dependențe de alte tipuri. Am lucrat în ultimii ani cu parteneri ai dependenților care au înțeles că și ei au nevoie de ajutor psihologic.”
Geamul stă deschis, din nou. Afară e soare. Lumina trece prin frunzele plantelor de pe balcon și proiectează umbre.
Umbrele cad pe podea, pe picioarele scaunului, pe blatul mesei. Denis stă cu o țigară în mână, vorbește cu mine pe apelul video.
Îi pare rău, „a comis-o din nou” acum câteva luni.
„Devii depresiv… îți dai seama. Știi că ai făcut o greșeală, o repeți, și de multe ori nu știi de ce o repeți. Până când realizezi și îți dai seama că îți place să te joci. Că îți place să riști, îți place să câștigi bani, să scoți sume mari… Și tot acolo le bagi, că dacă ai face ceva cu ele…“.
Prin implementarea unor politici publice eficiente, furnizarea de informații și consiliere adecvată, precum și promovarea unei conștientizări sporite în rândul populației, dependența de jocurile de noroc și impactul negativ asociat poate fi redus. Educația și prevenția joacă un rol important în această privință, iar eforturile coordonate între autorități, sectorul privat și societatea civilă pot contribui la crearea unei culturi responsabile a jocurilor de noroc în România.
Prin sprijin adecvat și creșterea nivelului de conștientizare, putem construi un viitor în care jocurile de noroc să fie o formă de divertisment sigură și sănătoasă pentru toți cei implicați.
Faptul că a pierdut din nou, totuși, nu îl mai macină atât de tare. Știe că a crescut din ceea ce i s-a întâmplat: ,,Pur și simplu e o alegere, și mi-0 plăcut să fac, și mi-0 fost în sânge. Mi-o fost să mă joc.”
Denis îmbină alegerea personală cu un destin care bănuiește că i-a fost prescris. Terminăm conversația, ne luăm la revedere.
Țigara se stinge, turtită, în scrumieră. Denis închide geamul.
,,Dacă n-aș avea țeluri, aș fi din nou un fraier.”
Articol realizat de Ciutu Carmen, Asavei Alexandra, Cicios Luana, Pop Rareș și Lela Andrei.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.