Nu îți este bine acasă, nu ești mulțumit de locul tău de muncă sau situația ta financiară; așa că iei decizia să îți părăsești țara, casa și cei dragi; cu speranța unui trai de viață mai bun. Din păcate lucrurile nu stau așa de bine pe cât te-ai fi așteptat.
Din nefericire majoritatea oamenilor care își părăsesc țara au un factor comun, și anume tristețea. Pur și simplu România nu le oferă posibilitățile de care au nevoie așa că iau decizia de a emigra. Insuficiența financiară sau condiția precară sunt factorii cei mai deși întâlniți de aceste persoane.
Conform OECD iLibrary România se află pe locul 5 global, la numărul de cetățeni plecați în străinătatea și este în continuă creștere.
Setul de date a fost preluat de la Institutul Național de Statistică. Este destul de evident că după revoluția din 1989 când perioada comunistă se prăbușise, o mare parte dintre români au beneficiat de ocazie și au părăsit țara, probabil cu speranța unei viețe mai bune într-o țară de mai mult timp democratică. Astfel în anul 1990 au emigrat definitiv 96,928 de români. După ce au trecut câțiva ani (din 1993) de când România a devenit țară democratică nu au mai părăsit așa de multe persoane țara comparativ cu momentul de maximă din 1990. Situația se schimbă începând cu anul 2011 când se observă o creștere relativ mare în comparație cu anii 2000-2010. Numărul de români care pleacă pentru totdeauna crește. Românii devin din ce în ce mai nemulțumiți de traiul din România pe motive financiare, sociale, profesionale și în mod special politice. În 2020 se observă că pandemia a avut un efect asupra deciziei oamenilor de a nu mai pleca din țară, numărul de emigranți scade din frica față de faptul că nimic nu este sigur și stabil în străinătate.
Setul de date a fost obținut din cadrul documentelor de la Institutul Național de Statistică. În anii 1994 -1996 se observa că au plecat mai mulți români din zona de vest, centru și București. Din vest au plecat mulți probabil datorită influențelor din zona de vest a Europei democratică. Pe parcurs numărul de emigranți devine asemănător în majoritatea județelor. Excepție fac Municipiul București și județul Timiș care au în general valori mai mari. Se poate observa că din 2016 situația se inversează față de anii 90. Mulți români din zona de est, dar și din sud est mai exact județul Constanța au luat decizia de a-și părăsi țara și casa.
Anca și Radu, mereu plecați pe drumuri
Anca și Radu au părăsit țara acum 6 ani, iar acum locuiesc în Spania. Principalul motiv pentru care au plecat era de natură financiară și că își doreau un trai mai bun pentru familia lor. Au făcut acest sacrificiu deoarece înainte lucrau ca și poștași amândoi. După 20 de ani de muncă primeau tot salariul minim pe economie, așa că au decis să plece împreună, lăsându-i pe cei doi copii ai lor acasă.
La început soția lui a lucrat 2 ani în Italia pe timp de vară la un hotel. Era foarte greu atât de departe de familie și de soț, așa că au decis să meargă împreună ca și șoferi de tir. Cei doi sunt plecați de 6 ani de zile. Începutul a fost dificil, mai ales departe de copii. Acomodarea a fost foarte grea pentru cei doi datorită spațiului mic al cabinei de camion. Pe camion stilul de viață este unul nomadic, iar acest lucru a fost cel mai dificil până s-au acomodat. Fusul orar le-a dat peste cap programul pentru început, însă acum s-au acomodat și obișnuit cu traseele și orele haotice.
Cu timpul le-a fost mai ușor să se adapteze. Fiind împreună dorul de casă nu mai este la fel de accentuat. S-au adaptat acolo, însă nici de cum nu este ca și acasă. Oamenii de acolo îi tratează cu respect în mare parte. Desigur mai sunt și excepții. Colegii de muncă sunt și ei români și au o relație apropiată. Dorul de casă se mai diminuează atunci când mai stau cu toți împreună în pauzele lungi.
Pentru moment sunt mulțumi de locul de muncă pe care îl au, deoarece le oferă un sprijin material foarte bun. S-ar întoarce înapoi doar dacă salariile din România s-ar schimba. Venirea lor în țară este odată la 2 luni, datorită unei clauze a contractului de muncă și a unor legi europene care îi obligă să vină și bineîneles pentru familie și pentru cei 2 băieți pe care îi au. Astfel le este mai ușor dacă vizitează țara mai des și dorul nu mai este atât de insuportabil.
Dorința de a strânge bani pentru viitorul lor și al familiei îi ajută să rămână pozitivi și să își continue munca acolo. Faptul că sunt soț și soție îi ajută foarte mult și le ridică moralul în perioadele mai grele. Ei consideră că efortul depus s-a meritat deoarece au reușit să atingă mai multe obiective pe care și le-au propus ca și familie. Din punct de vedere financiar s-a meritat.
93% din emigranții români care trăiesc în țări ce fac parte din OECD (38 de țări) sunt stabiliți în doar 10 țări și 90% din acestea țări sunt europene. Italia este cea mai căutată de români, o treime din populația română emigrantă trăiește în Italia, adică peste un milion de oameni. Următoarea destinație este Germania cu aproximativ 680 000 de români și Spania cu aproximativ 573 000 de români.
Setul de date este preluat din baza de date Tempo. În perioada 2010-2020 se observă o creștere a românilor care se stabilesc în zona de Sud a Europei, mai precis în Italia și Spania.
Ștefania, printre oameni reci
Tatăl Ștefaniei (când ea încă era copil) a luat decizia de a lucra în Germania ca asistent medical cu dorința de a strânge destui bani pentru a-și cumpăra un apartament acasă în România. Astfel el și-a părăsit soția și fetița pentru o perioadă de timp, tocmai pentru a le ajuta. Între timp mama și tatăl Ștefaniei au luat decizia de a emigra întreaga familie în Elveția. Motivul principal pentru care au plecat a fost pentru a-i oferi un viitor mai bun fetiței lor. În România mulți tineri fac o facultate dar nu ajung să lucreze în domeniul pe care l-au studiat. Situația financiară a fost un motiv secundar, desigur că orice om ar vrea să trăiasca fără griji și să aibă la sfârșitul lunii destui bani ca să plătească facturiile; dar nu din cauza aceasta au plecat din țară. Ștefania Predișcan în momentul de față are 23 de ani și locuiește în Elveția de 12 ani.
„mulți ne văd aici ca oamenii care <<fură locurile de muncă>>”
Ștefania
I-a fost foarte greu să se adapteze acolo. Au nimerit într-o zonă a Elveției unde oamenii nu vorbeau engleză, iar ea la rândul ei nu vorbea germană sau romanish (limbă veche vorbită predominant în anumite cantoane din Elveția). Oamenii de acolo sunt foarte reci. Ștefania și familia sa sunt mereu văzuți ca niște „străini”. A trebuit să învețe să devină o persoană foarte nepăsătoare pentru a nu se lăsa afectată și să trăiască normal. E un trai de viață destul de obositor deoarece are zi de zi deaface cu situații din simplu fapt că ea este o „străină”. Persoanele de acolo sunt foarte diferite față de ei, au principii diferite : materiale sau superficiale. Ea acolo se înțelege mai bine cu oamenii care au venit din alte țări.
Nu îi place în mod special în Elveția. Ea și familia sa acuma au parte de siguranță financiară și mult mai multă siguranță în general față de România, dar le lipsesc alte lucruri: e greu să construiești relații de prietenie, iar viața personală nu prea există din cauza programului aglomerat la lucru. Ștefi și-a terminat studiile și acuma are profesia de optician. În timpul săptămânii nu prea are timp de ea pentru că și-a format un tipar din care nu poate evada pentru moment: lucru, mâncare duș și somn; apoi din nou și din nou.
Chiar și așa Ștefania nu crede că se va mai întoarce în țară, nu se mai regăsește nici acasă. Deși este locul pe care ea îl asociază cu gândul de „acasă”, a observat multe evenimente care s-au desfășurat în România de i-a schimbat opinia cu privire la această țară; probabil aceleași motive le-au avut și părinții ei când au luat decizia de a pleca. Vine acasă deobicei o dată pe an, dar cu timpul sentimental de dor s-a disipit. Prietenii pe care și i-a format acasă cu timpul s-au pierdut , fiecare și-a văzut de drumul său; ceea ce este și normal până la urmă.
„Dacă trăiești în România ai anumite griji iar dacă trăiești altundeva ai alte griji. Eu cred că nu am avut norocul să pic într-un loc bun pentru mine, de accea raspunsurile mele sunt asa de negative.”
Ștefania
Diana, un caz fericit
Acest paradis mediteraneean este destinația favorită a turiștilor de a-și petrece timpul pe perioada verii. Putem descrie Grecia ca o locație perfectă pentru vacanțe, dar dacă vorbim de o mutare pe un timp nedefinit, situația nu este la fel de roz. Cel puțin în momentul actual, dacă această mutare ar fi venit cu aproximativ 20-30 de ani în urmă, lucrurile ar fi stat altfel, după cum veți putea observa în paragrafele viitoare.
Diana Deker este o româncă stabilită în Grecia de aproximativ 27 de ani, căsătorită cu un grec și mamă a doi copii. Este stabilită în insula Creta iar principalul motiv pentru care a plecat din țară este pentru o viață mai bună, un job mai bine plătit dar și pentru a cunoaște alte culturi.
Diana este stabilită în Grecia din anul 1995, adică de 27 de ani. Nu doar la început a fost foarte dificil, ci pentru câțiva ani
„Am fost obligată să învăț o limbă nouă, pe care nu am auzit-o niciodată, trebuia să mă obișnuiesc cu o cultură total diferită față de a noastră”
Diana
La început a fost nevoită să lucreze mai multe tipuri de job-uri, mai ales până a început să se descurce cât de cât cu limba. Începând de la curățenie în diferite locuințe sau chiar în scări de bloc, adunat portocale sau măsline. „Salariul era unul de nimic, fără asigurare de sănătate sau alte beneficii”. Ea a fost nevoită să se adapteze, din momentul în care a luat decizia să rămână stabilită în Grecia. Chiar dacă la început nu a fost ușor deloc pentru ea, aici s-a ridicat pe propriile picioare si și-a luat „viața în mâini.”
În prezent Diana consideră Grecia ca fiind casa ei. Se consideră o persoană de-a lor, oamenii nu o văd ca pe o străină, nu este absolut nici o diferență. Oricât și-ar iubii țara natală, România, nu s-ar întoarce pentru ea. Unicul motiv pentru care s-ar întoarce este familia, dacă necesită vreodată să se întoarcă poate ar face-o, dar acesta ar fi unicul motiv. Familia este și singurul motiv pentru vizitele din țară, care au loc o dată la 3-4 ani din păcate.
Obișnuința o ajută cel mai mult să-și trăiască viața departe de țară, mai apoi prietenii și traiul în sine, care este mai ușor decât în România. Dacă plecarea din țară a fost o alternativă pentru ea, răspunsul este un DA hotărât.
„Plecarea din țară din păcate a fost obligatorie pe vremurile acelea. Nu prea aveam de ales. Aveam nevoie de ceva mai bun și mai stabil în viața mea. Dacă s-a meritat? 100% da. Nu am regretat niciodată această decizie. Cu toate greutățile pe care le-am avut la început, răspunsul este același. Am luat cea mai bună decizie.”
Diana
Opinie expert – psiholog Claudia Chiorean
Cu siguranță multe persoane plecate se identifică cu o astfel de poveste. Bagajul emoțional este mult mai mare când ești departe de familie și de cei dragi. Pentru un trai mai bun sacrifici multe lucruri, iar dorul de familie și de cei dragi îngreunează tot procesul. Psihologul Chiorean (Talasman) Claudia ne-a oferit opinia sa de expert. Aceasta ne-a explicat cum desprinderea de locul unde te-ai născut, ai crescut și a contribuit la definirea ta ca și om, nu este deloc ușoară: “ este dificil, de multe ori traumatizant’’. Banii sunt doar consecință, nu factorul principal. Pentru a renunța la ceva care te definește trebuie să stea un argument mult mai solid decât banii, ne spune ea. Insatiafactia realizării profesionale, împliniri, imposibilitatea de a-ti practica meseria, corupția, premisa socio-economică, umilirea, insatiafacția calității vietii pot fi astfel de motive.
Persoanele care aleg să părăsească țara se confruntă și cu alte probleme, pe lângă cele emoționale. Acestea pot fi: de adaptare, de acceptare in noua societate, sau de conformare.. Perioada adaptării este clasificată ca fiind una dificilă, iar integrarea și adaptarea pot dura generații întregi. Cu atât mai grea e adaptarea, cu cat imaginea românilor este mai afectată negativ în societatea respectivă. Un lucru important este să ai pe cineva aproape cu care să împărtășești aceleași sentimente. Va avea momente bune, în care recunoașterea și recompensa profesională vor fi pe masura așteptărilor. Dar se poate întâmpla să nu se ridice la acest nivel și atunci va trăi sentiment acute de frustrare. În pofida acestei realitati, unii aleg să-și găsească o altă variantă de împlinire și perseverează ; alții se întorc acasă. Cei care se întorc sunt mai puțini, deoarece acest lucru poate reprezenta un eșec,ceea ce nu este convenabil.
Deși sunt multe persoane care susțin că se vor întoarce în țară după ce au stabilitate financiară, cei mai mulți rămân peste hotare. Nivelul de realizare acolo, confortul, situația economică este mult mai favorabilă pentru ei acolo. Aceștia nu se mai adaptează la viața din România, de unde au plecat și nu se mai identifică cu tipul acesta de trai.
Datele au fost preluate de pe Eurostat și s-a realizat cu multă muncă tabelul pentru grafice. Din cele trei grafice iese destul de tare în evidență faptul că țările din Nordul Europei au cele mai multe beneficii pentru a locui acolo: se investesc cei mai mulți bani în nevoile angajaților, numărul de ore (în medie) de lucru oscilează între 20-30 pe săptămână (cel mai mic), iar peste 70 la sută din populație au un loc de muncă asigurat. În timp ce în țările din zona de Est, printre care și România, situația diferă într-un mod negativ: costul muncii este printre cele mai mici, iar numărul de ore de lucru printre cele mai mari cu valori în jurul a 40 de ore pe săptămână, măcar rata de angajare a început să crească în timp. Se poate observa că pandemia a avut un efect negativ asupra României cu privire la numărul de angajați: rata de angajare scade de la 65.80 la 61.90 într-un singur an (2020-2021). Alte țări cu situații mai favorabile sunt cele din Vestul Europei, iar zona de Sud se situează la mijloc.
Așadar
Nevoia de emigrare nu este o experiență plăcută sau ușoară. Din păcate este o realitate pe care toți mai mulți români sunt nevoiți să o trăiască, din cauza unui stat care nu este în stare să asigure minimul necesar pentru a duce un trai decent în propria țară și de a păstra familile împreună. Iar din experiențele oamenilor care au plecat, putem trage concluzia ca nu este nici vorba de o perioadă trecătoare, de doar câteva luni, iar apoi are loc reîntâlnirea cu familia. Prea puține sunt poveștile cu final fericit, asemănătoare cu cea a Dianei. Majoritatea românilor plecați sunt obligați să-și câștige pâinea înconjurați de străini, departe de casă și de familie.
Echipă formată din: Iulia Florea, Gavriletea Giulia și Coman Flavius
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.