Ajutorul neînsemnat pentru unii, dar siguranța pâinii de mâine pentru alții este reprezentat de doar 214 lei, sumă care înseamnă alocația de stat de care toți copiii ar trebui să beneficieze, în mod egal.
În România, să fii copil și să poți beneficia de dreptul tău, și anume de a primi alocație de stat, trebuie să respecți o listă lungă de reguli. Faptul că te-ai născut nu este suficient. Pentru a primi ajutorul financiar pentru copii, trebuie să te încadrezi în cerințele statului, iar de cele mai multe ori acest ajutor este crucial familiilor cu o situație financiară precară, pentru ele însemnând chiar siguranța pâinii de mâine. De-a lungul timpului, în loc ca statul să simplifice procesul prin care beneficiarii ajung să primească ajutorul, acesta nu a făcut decât să îi pună în dificultate, cerințele și regulile care trebuiau respectate suferind numeroase modificări.
Parcursul alocațiilor pentru copii
Acum 61 de ani, în urma Decretului 285/1960 al Marii Adunări Naționale, calcularea alocațiilor pentru copii era direct legată atât de încadrarea în muncă a părinților, cât și de „cuantumul salariului tarifar” al acestora. Ajutorul financiar era acordat în mod diferit, în funcție de numărul copiilor, de mediul de proveniență, dar și de veniturile din familie. Spre exemplu, pentru gospodăriile cu venituri mai mici de 1500 de lei, copilul din oraș beneficia de 150 de lei, iar cel care locuia în mediul rural putea primi doar 100 de lei. Diferențe existau și în cazul numărului mai mare de copii, fiind acordate sume mai mari pentru „noii-veniți” ai familiei, lucru care putea fi un stimulent al natalității.
La o distanță de 25 de ani, apariția unui nou decret a adus după sine și eliminarea condiției prin care, pentru venituri mai mari de 4000 de lei, nu se acordau alocații copiilor. Totuși, a rămas în continuare valabilă diferențierea „în raport de numărul copiilor aflaţi în întreţinerea familiei, de veniturile titularului alocaţiei şi de mediul, urban sau rural, în care acesta domiciliază.” Totodată, se preciza în mod clar direcția sumelor, specificată fiind obligația părinților de a le folosi exclusiv în scopul îngrijirii copiilor.
25 de ani de modificări
Pe parcursul unui sfert de secol, valorile alocațiilor au suferit modificări semnificative, întrucât plafonul minim s-a mărit cu 1000 de lei. Conform Institutului Național de Statistică, în anul 1960, câștigul salarial mediu net era de 802 de lei. Așadar, alocația primului copil al unei familii dintr-un mediu urban reprezenta aproximativ 30% (29,88%) din salariul unuia dintre părinți. În anul 1985, cu un salariu mediu net de 2827 de lei, alocația copilului ajungea să reprezinte sub 9% (8,84%) din venitul unuia dintre soți.
Raportul INS preciza că, în anul 2018, veniturile medii nete însumau 2642 de lei. La acea vreme, alocația unui minor valora 84 lei, adică 3% din totalul salarial. Un an mai târziu, după amendamentul deputatului PNL, Robert Sighiartău, alocațiile copiilor au fost majorate, aproape dublându-și valoarea. La un salariu mediu de 2986 de lei, specific anului 2019, alocația unui minor valora 5% din totalul veniturilor.
Aceleași date prezentau, actualizat, venitul lunar al anului în curs. Pentru luna februarie, sumele medii nete câștigate au ajuns la 3365 de lei. Deși există o diferență de 182 de lei între a doua lună a anului și cea de-a treia, vom folosi ultimele date disponibile pentru a calcula venitul mediu net anual. Astfel, pe parcursul a 12 luni, un adult poate câștiga, în medie, 42.564 lei. În același timp, folosind același raționament, putem deduce că alocația unui minor cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, în decursul unui an calendaristic, ajunge la 2568 de lei (valoarea lunară actualizată fiind de 214 lei). Așadar, este nevoie de peste 16 de ani pentru ca valorile medii anuale ale alocațiilor să le poată ajungă pe cele salariale
De asemenea, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, parte a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, realizează un raport lunar privind alocațiile de stat pentru copii. Această dare de seamă se referă atât la numărul beneficiarilor din fiecare județ, cât și la suma medie pe care o primește minorul. La final este realizată o medie și reiese faptul că valoarea alocației pe care o primește copilul este de 237,12 lei, și nu doar 214 lei cât primește copilul în realitate. Am vorbit cu Norbert Petrovici, sociolog și conferențiar universitar al Facultății de Sociologie și Asistență Socială despre această diferență de aproximativ 20 de lei, însă răspunsul acestuia a fost incert.
”Alocațiile de stat pentru copii, chiar dacă sunt drept universal, nu acoperă întreaga populație, nu toți copiii se califică. Există județe în care sunt diferențe foarte puternice în care nu se acoperă întreaga generație de copii, în special în sudul României și în Moldova. S-ar putea ca media să fie calculată pe toți copiii care ar putea să primească dar nu o fac, diferențele vin din buletine sau de cum sunt înregistrați, deci răspunsul în mare măsură este legat și de migrație, dar nu numai.”
Norbert Petrovici – sociolog și conferențiar al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din Cluj-Napoca
Poziția României în raport cu celelalte state
Atât în raport cu Uniunea Europeană, cât și cu celelalte țări în care trăiesc minorii români, când vine vorba de sprijinul financiar acordat copiilor, țara noastră ocupă una dintre ultimele poziții. Lipsa condițiilor materiale și inexistența unei stabilități economice duc, de cele mai multe ori, la îngrădirea accesului optim la educație. Într-o familie în care existența unui loc de muncă reprezintă doar un vis frumos, singurele surse de venit fiind alocațiile copiilor sau ajutoarele sociale, posibilitatea abandonului școlar crește considerabil.
Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în prezent, suma medie plătită de stat pentru alocația minorului cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani este de 214 lei, majorată succesiv de-a lungul ultimului deceniu. Dacă ar fi să convertim această sumă în euro, copilul român beneficiază lunar de aproximativ 44 de euro, adică mai puțin de 7 lei pe zi. Este specificat faptul că părinții au obligația de a folosi aceste sume primite din partea statului, exclusiv pentru îngrijirea copilului. Într-o familie în care printre singurele venituri semnificative se află alocația de stat, cum ar putea părinții să își crească copiii cu doar 7 lei pe zi, când aceștia, pe lângă mâncare, au nevoie și de haine sau materiale pe care să le poată folosi în scop educațional, lucruri care depășesc cu mult bugetul alocat pe zi.
Promisiunea de majorare a alocațiilor – onorată doar pe jumătate
La începutul anului 2021, Ministerul Finanțelor a anunțat faptul că alocațiile pentru copii vor crește în cinci etape de valoare nominală. Astfel, la 1 ianuarie 2021 a fost aplicată a doua creștere de 20%, astfelîncât cuantumul alocației a devenit 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani. Proiectul de lege care prevede două tranșe de majorare a alocațiilor, cu 40%, dintre care una la mijlocul acestui an, programată pe 1 iulie 2021, a fost anulat din cauza premierului Florin Cîțu care s-a arătat împotriva acestei decizii.
Cristian Preda, fost membru al Parlamentului European, actual profesor al Facultății de Științe Politice din București, și-a exprimat opinia cu privire la renunțarea datei de 1 iulie pentru majorarea alocațiilor pentru copii.
„Cred că din anii 90’ există sistemul ăsta de alocații negociat <<la sânge>> în perioadele preelectorale. A fost recent o dispută legată de acest calendar, liberalii fixând un calendar pe lungă durată pentru mărirea regulată a acestor sume. Cred că asta este important: faptul că partidele de stânga au fost mai degrabă interesate să sporească aceste alocații într-un mod semnificativ, fără vreo corelație cu evoluția economică, în timp ce cele de dreapta au fost mai reticente și au încercat să amâne. Acum sigur că este și contextul ăsta special (n.r. pandemia), dar e o realitate faptul că sunt multe familii care trăiesc de pe urma alocațiilor, adică sunt familii care n-au resurse sau job-uri, mai ales în câteva zone de sărăcie extremă, și atunci se bazează pe aceste venituri foarte reduse, de altfel, din alocații.”
Cristian Preda – profesor al Facultății de Științe Politice din București, fost membru în Parlamentul European
Chiar dacă, așa cum am menționat, bugetele direcționate alocațiilor pentru copii au crescut în ultimii zece ani, numărul beneficiarilor a scăzut cu mai mult de 200.000, din 2012 până în prezent. Dacă la finalul acelui an se înregistrau 3,824,496 de beneficiari, în decembrie 2020, numărul acestora a ajuns la doar 3,606,785.
Alocația, ca element al bugetului comun
Dacă în urmă cu 30 de ani alocația trebuia să fie folosită, în mod obligatoriu, exclusiv în scopul îngrijirii copilului, practica actuală păstrează doar la nivel teoretic acest aspect. În unele cazuri, familiile aleg să includă aceste sume în bugetul lunar pentru a le folosi în funcție de necesitățile acelei perioade.
Într-o astfel de situație s-a aflat și Mariana, care ne-a povestit despre modul în care a gestionat aceste fonduri. Deși primea simultan alocații pentru ambii minori, nu le-a considerat niciodată sume indispensabile traiului zilnic, fiind de părere că acest ajutor din partea statului nu satisface nici măcar un sfert din nevoile reale ale unui copil.
„Alocația copiilor pe care o primeam o adăugam banilor folosiți în creșterea și educația lor. Le dădeam bani de pachet la grădiniță sau la școală, de obicei. Dar nu-mi ajungeau nici pe o săptămână, o alocație primită lunar. Nu pot să spun că făceam multe lucruri cu acei bani.”
Costurile pe care le necesită un copil devin din ce în ce mai mari, iar cu cât înaintează în vârstă, suma de bani pe care părinții trebuie să o aloce pentru copilul său crește semnificativ. Majorarea acestor valori a adus bucurii atât în rândul copiilor, caât și al părinților însă, în continuare, alocațiile de stat sunt insuficiente pentru a fi acoperite nevoile zilnice. Trecerea anilor a adus după sine și înscrierea copiilor în sistemul educațional care, deși este gratuit, percepe costuri semnificative. Mariana Ciobanu, mamă a doi copii, ne vorbește despre cât de costisitor a fost să își întrețină cei doi copii care frecventau școala primară, respectiv grădinița.
„Cheltuiam foarte mulți bani cu materialele de care aveau nevoie la școală sau grădiniță. Spre exemplu, o culegere sau o carte pentru școală costa nu mai puțin de 50-60 de lei. Asta însemna că, într-o zi, cheltuiam mai mult de jumătate din alocația copiilor. Mai rămâneau câțiva lei cu care nu prea puteai face mare lucru.”
Alocația, ca factor indispensabil al existenței
Nu toate familiile reușesc să privească alocațiile de stat doar ca pe un mic ajutor lunar. În anumite cazuri, alături de ajutoarele sociale, alocațiile minorilor reprezintă soluția de sacrificiu care-i menține în viață și pe ceilalți membri ai acelui cămin. Nicoleta este o fată a cărei copilărie a arătat în acest dezolant mod.
„Părinții mei n-au muncit niciodată. Mai mergeau cu ziua la câmp sau la lemne când era sezonul, dar n-au avut carte de muncă. Ei așteptau, în fiecare lună, ajutorul social și alocațiile noastre; doar pe banii ăștia se bazau și doar cu ei ne descurcam. Erau zile în care mâncam numai pâine, dar de foame n-am murit. Eu acum vând la un magazin și mă descurc, doi dintre frații sunt plecați în Anglia, iar alți trei încă stau acasă, tot din alocație cresc. Îi mai ajut cum pot, dar nu am nici eu un salariu foarte mare.”
Alocația, ca „start” pentru noul major
Unii părinți aleg să lase copilul să decidă singur direcția banilor pe care statul român i-i alocă. Pentru că suma lunară nu reprezintă o valoare considerabilă, aceștia preferă să îi adune pe parcursul anilor pentru a putea da copilului șansa de a-i gestiona după bunul plac. Ioana este unul dintre copiii ai căror părinți au ales acest raționament. Ea a reușit ca, după împlinirea vârstei de 18 ani, să aibă un prim contact cu independența financiară, scutindu-și părinții de inevitabilele cheltuieli.
„Când eram mică, părinții mei nu îmi dădeau niciodată alocația să o cheltui, să am banii mei de buzunar. Abia mai târziu am înțeles de ce eu, spre deosebire de ceilalți copii, nu am avut acces la ea, și am încetat să mă mai plâng. Părinții mei au ales sa îmi strângă alocația în bancă pentru ca, la 18 ani, să am o sumă cu care să pot începe viața de student mai ușor. Așadar, după câțiva ani buni în care nu am primit alocația, mama mi-a dat cardul pe care aveam puțin peste 1000 de euro, bani cu care am reușit să îmi țin majoratul mult visat și să mă pregătesc pentru viața de student, rămânând suficienți bani și pentru un laptop mai performant. Dintre colegii și prietenii mei de atunci, eu eram singura care avea alocația pe card. Sunt de acord că acea sumă putea fi folosită mai bine de-atât, dar apreciez și faptul că mama m-a lăsat să fac propriile alegeri.”
Fuga pentru un trai mai bun
Conform Ministerului Finanțelor, de la 1 ianuarie 2021, copiii până în 3 ani și cei care suferă de un handicap, beneficiază de un avantaj în ceea ce privește alocațiile de stat. Aceștia primesc suma de 427 lei/lună, în timp ce copiii care au între 2 și 18 ani beneficiază de 214 lei/lună. Chiar dacă valoarea actuală este de cinci ori mai mare față de cea pe care o putea primi un minor în urmă cu 10 ani, suma este în continuare insuficientă pentru o creștere decentă a unui copil. Inclusiv din această cauză, dar și din diferite rațiuni situaționale, s-a generat în rândul familiilor cu minori gândul că emigrarea le-ar putea asigura un trai decent. Din cauza faptului că statul sprijină familiile cu minori la un nivel foarte scăzut, „acasă” nu mai înseamnă țara în care s-au născut acești copii, ci locul în care duc o viață mai bună, un trai decent.
În anul 2010, numărul emigranților era relativ mic, doar 7.906 de persoane, dintre care 1.290 de minori părăseau definitiv țara. La o distanță de aproape zece ani, în 2019 s-a înregistrat o creștere importantă de 26.775 de emigranți, dintre care 7.110 de minori, cei mai mulți dintre aceștia provenind din regiunea Nord-Estică a României. Locurile preferate de aceștia sunt țări precum Italia, Germania și Austria care, conform Comisiei Europene, oferă alocații lunare copiilor cu vârste până în 18 ani de peste 100 euro.
Mariana a plecat în Italia în urmă cu mulți ani pentru a suplini ajutorul insuficient pe care statul îl oferea copiilor săi. Aceasta este de părere că implicarea autorităților italiene în creșterea copiilor este net superioară celei românești.
„Când aici (n.r. România) un copil primește 214 lei pe lună, în Italia fiecare minor beneficiază, în medie, de o alocație de 120 euro, adică de aproape trei ori mai mult. Aș putea spune că această sumă contribuie semnificativ la cheltuielile pe care un copil le generează. Eu nu m-am bazat niciodată pe o alocație, mai ales pe cea oferită de statul român, fiind una mult prea mică.”
Alocațiile emigranților români – diferențiate
Pe parcursul ultimul deceniu, mii de minori români au părăsit definitiv țara. Așadar, am vorbit cu fostul parlamentar, Cristian Preda și despre legătura dintre numărul emigranților români (a familiilor cu copii, în special) și alocațiile pe care statele „gazdă” le oferă minorilor. Acesta a declarat faptul că pe când era membru în Parlamentul European, existau discuții întregi despre sumele plătite de unele state membre care discriminau copiii români, printre care se află Austria și Germania, țări cu un procent semnificativ de emigranți români. Discuțiile din Parlament se rezumau la corectitudine și fairplay față de statele „gazde” și apăreau întrebări precum „E legitim să-i plătești unui copil al unui român care muncește în Austria aceeași sumă ca austriacului care are un copil? Adică un copil din Galați trebuie să primească aceeași sumă ca un copil din Straßburg?” cu care românii erau, evident, de acord.
Cristian Preda spune că nu știe dacă în alte state membre au fost astfel de discuții, însă garantează că au existat dezbateri.
„Nu știu dacă-n alte state membre au avut loc astfel de discuții dar cu siguranță a existat această dezbatere care este destul de greu de făcut pentru că nu ai un regim fiscal unic în Europa, deci fiecare țară are un regim fiscal propriu, nu ai un sistem de asigurări sociale unic, și atunci este greu să spui „Da, toți trebuie să primească același nivel de alocație”.
Cristian Preda – profesor al Facultății de Științe Politice din București, fost membru în Parlamentul European
Faptul că emigranții români aleg uneori să păcălească autoritățile pentru a primi alocația de stat, poate fi unul dintre motivele pentru care statele europene doresc să plătească sume diferențiate copiilor emigranți.
”În Germania, pentru că acolo îmi amintesc că a fost discuția, unii păcăleau autoritățile pentru că, pe de-o parte erau români care munceau și primeau, în mod legitim, un tip de alocație, alții erau în șomaj și primeau alt tip de alocație și unii depășeau durata șomajului permisă de reglementările Uniunii. Tu nu poți sta în șomaj, spre exemplu, șapte ani, sau nu poți să stai fără ocupație dacă treci dintr-un stat membru într-un altul și cumulezi perioadele de non angajare. Ceea ce a declanșat scandalul era, de fapt, gestiunea resurselor locale, pentru că multe din sumele astea erau plătite de autoritățile locale, nu de Ministerul Federal în Germania sau în Austria. Și atunci comunitățile locale erau foarte supărate pentru că aveau impresia că se duc banii pentru „străini”, mai ales în comunități mai reticente față de primirea străinilor”
Cristian Preda – profesor al Facultății de Științe Politice din București, fost membru în Parlamentul European
Un copil de o anumită naționalitate are nevoie de implicarea statului în viața sa. Pentru a ridica nivelul de trai al unei țări, ajutorul financiar oferit familiilor care au în întreținere minori este unul mai mult decât necesar. Acest interes pentru un trai mai bun, ridică în același timp și nivelul de educație al populației, astfel posibilitatea de a ridica economia țării crește, în viitor fiind capabili să contribuim tot mai mult la acest lucru.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.