Termenii „pro-viață” și „pro-alegere” reprezintă cele două ideologii dominante privind drepturile la avort. ,,Pro-viață” se referă la teoria conform căreia și fătul nenăscut este o ființă umană, iar susținătorii cu această părere consideră că avortul ar trebui interzis. Cei care sunt pro-alegere susțin că femeile au dreptul să decidă asupra propriului corp, iar avortul ar trebui să fie legal și accesibil oriunde în lume. Totuși, activiștii ,,pro-viață” continuă să își păstreze poziția, motivând că întreruperea de sarcină nu este despre corpul femeii, ci despre un alt corp, o nouă ființă umană.
Subiectul avortului nu este nici pe departe unul nou. Acesta a reprezentat și probabil o va face mult timp de acum înainte, o temă despre care nu se vorbește liber sau poate nici nu se vorbește deloc. O statistică națională din 2019 arată că, o dată la patru nașteri, are loc o întrerupere de sarcină. Dacă ne gândim la femeile pe care le cunoaștem și aplicăm această statistică, realizăm cât de mult se mușamalizează acest subiect și ajungem la concluzia că în 2021, întreruperi de sarcină sunt încă o temă tabu.
Avortul de-a lungul timpului în România
Decretul 770 propus de Ceaușescu, promulgat în numele Consiliului de Stat în data de 2 octombrie 1966, pune bazele unuia dintre cele mai dure regimuri pronataliste din istorie. Acesta viza creșterea accelerată a populației în România, interzicându-le întreruperile de sarcină tuturor femeilor, cu excepția celor care prezentau o boală ce ar fi putut pune în pericol fătul, cele care aveau o sarcină ca urmare a unui viol sau incest, femeile cu vârsta de peste 45 de ani sau cele care aveau deja patru copii în grijă. Ulterior, numărul de patru copii s-a mărit la cinci.
Vizualizarea surprinde cele două momente cheie din punct de vedere istoric, cu impact amplu asupra datelor demografice ale României. Decretul lui Ceaușescu din 1965 a avut ca rezultat scăderea drastică a numărului de avorturi de până la cinci ori, în același timp dublându-se numărul de nașteri. După Revoluția din 1989 și abrogarea Decretului 770, România a avut parte de o creștere rapidă a numărului de avorturi, iar scăderea natalității a fost încetinită. Datele despre natalitate ale Institutului Național de Statistică arată că, în România, numărul de avorturi se află într-o abruptă și continuă scădere încă din 1989, chiar dacă întreruperea de sarcină este complet legală în România și nu impune mamei nicio condiție.
Dacă în anul 1990 se înregistrau un număr record de 992,265 de avorturi, acesta a scăzut la doar 47,167 în anul 2019. Scăderea se menține constantă chiar și atunci când numărul întreruperilor de sarcină este raportat la numărul femeilor din cadrul populației și a copiilor născuți vii din același an. Totuși, acești indicatori numerici par să fie stabili în ultimii 20 de ani, raportându-se în medie 200.000 de nașteri pe an. Numărul avorturilor continuă să scadă în mare parte datorită accesului facil al populației la metodele de contracepție moderne.
Întreruperea de sarcină în perioada comunistă
Doamna Leila a făcut prima întrerupere de sarcină în 1975. Acasă avea deja doi copii, unul în vârstă de doar trei ani. Nevrând să-și provoace singură avortul, a apelat la o cunoștință mai în vârstă de-a ei, care i-a recomandat un medic de la Urgențe. Acesta a sfătuit-o în cele din urmă să-și provoace o sângerare și să cheme ambulanța. Scopul era ca aceasta să fie transportată la spital, pentru a ajunge „pe mâna sa”, la camera pentru urgențe. Următoarele două întreruperi de sarcină, prin care a trecut când era tânără, au mai fost dificile, deoarece pe vremea aceea restricțiile erau mai riguroase. Totuși, cea de-a patra intervenție, realizată de o moașă, nu de un doctor, este cea care i-a rămas întipărită în minte cel mai bine și o povestește de fiecare dată cu lacrimi în ochi:
A patra ce-am avut-o a zis doctorul că nu mă mai poate ajuta, că va avea probleme. Am stat până când am găsit o vecină, care locuia la etajul doi și avea copilul în clasă cu Liviu, băiatul meu. I-am povestit ei în ce situație sunt și că nu știu ce să fac. Mai bine păstram sarcina, că aveam o fetiță. Ăsta-i păcatul meu mare. Mi-a aranjat ea cu o moașă care a venit acasă. Pe masă, acasă, în sufragerie, m-a pus și mi-a făcut întrerupere direct, în lighean acolo. A zis: „deci.. era fetiță”. Na, asta a fost..
Politicile legate de avort din întreaga lume
În anul 1998, Centrul pentru Drepturi Reproductive a creat o hartă actualizată în timp real, care cuprinde politicile legate de avort în fiecare țară din lume. Astfel, politicile de legalizare au fost împărțite în cinci categorii, de la cele mai restrictive până la cele mai permisive țări. Prima dintre acestea cuprinde țările care interzic complet întreruperea de sarcină, iar a cincea categorie permite avortul la libera alegere, în termen de maximum 12 săptămâni. Ultimele date ale Centrului pentru Drepturi Reproductive, din februarie 2021, ilustrează faptul că 616 milioane de femei (37%) de vârste reproductive locuiesc în țările de pe categoria a cincea, din care face partea și România, în vreme ce doar 90 de milioane (6%) se confruntă încă cu problemele interzicerii avortului. Restul de 58% dintre femeile de vârste reproductive au, de asemenea, dreptul la avort, dacă sarcina le poate afecta în vreun fel sănătatea.
Chiar dacă în România situația pare să meargă bine, iar avortul este legal încă din 1989, realitatea conturează un alt fel de tablou. Potrivit Institutului Național de Statistică și Eurostat, România are cea mai mare rată de femei care recurg la avort din UE și cei mai puțini medici dispuși să le ajute cu această procedură. În ultimii ani s-a dublat numărul de spitale unde doctorii refuză să întrerupă o sarcină nedorită, de cele mai multe ori invocând motive religioase. În 2019, harta clinicilor unde se presupunea că o femeie se poate prezenta cu o astfel de problemă, se poate numi, de fapt, ,,harta clinicilor unde doctorii pot sau nu să te asiste, în funcție de cât de moral cred ei că este să faci un avort”.
Pe primele locuri în rândul sarcinilor la adolescente
În 2019, în țările din UE, vârsta medie a mamei la nașterea primului copil era de 29 de ani. În acest clasament, Bulgaria și România se aflau pe primele două locuri cu o medie de 26 ani. Potrivit Eurostat, în 2017, unul din opt copii născuți de mame aflate la prima sarcină, având vârste sub 20 de ani, proveneau din Bulgaria și România. Cu o medie a țărilor din UE de 3,7% din totalul nașterilor raportate în acel an la adolescente, România înregistra atunci un procent de 12,1%, mai mult decât de trei ori media UE. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult, deoarece în 2019, România înregistra un număr revoltător de 1.566 de sarcini la tinere sub 15 ani, aflându-se pe primul loc în lista țărilor din UE la această categorie de vârstă, fiind urmată de Bulgaria cu 572 de nașteri. Potrivit unei anchete realizate în 2018 de asociația Salvați Copiii, doar una din trei mame minore afirmă că au fost informate despre sănătatea reproducerii. Sarcina la minore, dar și avortul în rândul tinerelor, sunt doar două dintre consecințele lipsei educației sexuale în școlile din România.
În ultimii ani, în Europa, numărul de nășcuți vii, de mame cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, pare că se menține constant. Din nefericire, chiar dacă putem observa mici scăderi pe alocuri, la unele dintre țări, anii următori tendinței demonstrează că nu putem vorbi despre o regulă generală, deoarece valorile fluctuează de la an la an, crescând înapoi la aproximativ aceleași valori.
Experiența avortului în 2019
Victoria avea doar 19 ani în vara anului 2019, când a rămas însărcinată. Mărturisește că nu s-a mai simțit niciodată atât de copil ca în momentul în care a fost nevoită să decidă dacă va deveni sau nu mamă. Norocul ei a fost faptul că are o mamă care a înțeles-o și recunoaște că întreg procesul ar fi fost mult mai traumatizant în lipsa susținerii acesteia.
Nu m-am simțit pregătită absolut deloc, abia cred că pot să am grijă de mine, de încă o persoană nici nu îmi puteam imagina. Prietenul meu era și el de aceeași părere, nu eram vreunul dintre noi capabili să fim părinți de la vârsta asta. În ciuda faptului că ne-am protejat, cred că am avut ghinionul să fim în acel 0,01%. În spital, mi se părea că toată lumea mă judecă sau poate eram doar eu paranoică. Mama a vorbit cu medicul și asistentele, eu doar am mers acolo. M-au anesteziat și au început procedura. După experiența asta am mers la psiholog și pot să zic că m-a ajutat enorm de mult. Te aștepți să te simți ca înainte, dar nimic nu mai e la fel. Nu te mai uiți la corpul tău în același fel și, deși știu clar că am luat decizia corectă, mă blochez foarte des în momente de genul « cum ar fi fost dacă ».
Avortul și religia
Conform unui studiu derulat de Pew Research Center în anul 2017, șase din zece români consideră că avorturile sunt greșite din punct de vedere moral, în timp ce doar 15% consideră că acestea sunt acceptabile. Cu toate acestea, puțini consideră că întreruperile de sarcină ar trebui scoase în afara legii, 58% dintre indivizii chestionați considerând, în schimb, că avorturile ar trebui să fie legale fie în majoritatea cazurilor, fie în toate cazurile. Diferențele de opinie dintre populația generală și persoanele de religie ortodoxă sunt neglijabile atunci când vine vorba de moralitatea și legalitatea avortului.
Am discutat despre avort și cu Părintele Ioan din localitatea Oțelu Roșu, Caraș-Severin. Deși Biserica Ortodoxă și cea Catolică au divergențele lor, când vine vorba de avort, cele două sunt la fel de radicale. Părintele a afirmat că acest fapt este o crimă și că nu se justifică în absolut niciun caz, apoi a povestit cum, chiar și în cazuri extreme precum cel în care unele femei din nordul Italiei au fost violate de soldați inamici în Primul Război Mondial, preotul de acolo le-a încurajat să păstreze copiii, pe care ulterior i-a crescut Biserica. La final, a spus un citat de-al Maicii Tereza: „Dacă voi nu vă vreți copiii, aduceți-mi-i mie, căci eu îi vreau”.
În urma acestei discuții, s-a conturat ideea că Biserica nu cu normalizarea avortului în sine are o problemă de percepție (așa cum spunea și părintele, „Credința noastră este formată în jurul Bibliei, pe care nu o editează nimeni de la an la an. Societatea se schimbă, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că noi putem schimba ce zice Biblia sau că putem să facem ceva împotriva cuvântului lui Dumnezeu”), ci cu contracepția: faptul că singura metodă pe care o acceptă și pe care o consideră naturală este cea a calendarului, adică programarea relațiilor sexuale în funcție de ovulația femeii. „Este o întreagă afacere în spatele pilulelor contraceptive și a prezervativelor, niște oameni fac mulți bani din asta”, mai mărturisește el.
Implicațiile psihologice ale avortului
Un aspect deseori neglijat al experienței avortului îl reprezintă consecințele la nivel psihologic. „Ca orice experiență de transformare ce implică și corpul persoanei în mod direct, avortul cu siguranță aduce cu sine trăiri, sentimente, poate și schimbări în percepția asupra propriului eu sau a propriului corp”, ne spune psihologul Irina Cohuț. Ea explică mai departe faptul că natura acestor stări, sentimente și reprezentări mentale depinde de mai mulți factori: „povestea mai largă a persoanei, așa cum o percepe ea, povestea spusă în familia și grupul apropiaților persoanei și, desigur, povestea ce se spune în societate despre sarcină și avort”.
„La nivelul persoanei, decizia de a realiza un avort este, în mare măsură, despre exercitarea autonomiei în propria viață și asupra propriului corp, dacă, desigur, decizia aparține în totalitate persoanei în cauză.”
După experiența avortului, pentru ca persoana în cauză să depășească urmările negative din punct de vedere psihologic, este nevoie de un element important al psihicului uman: „Mă voi referi la un element de reziliență psihică ce este asociat cu evoluția pozitivă a persoanelor, indiferent de tipul de provocare de viață cu care se confruntă: flexibilitatea cognitivă. Este o abilitate mentală ce se poate exersa și dezvolta și care se referă la a putea jongla și integra în mintea mea perspective și trăiri diferite, uneori chiar contradictorii”.
Primul pas îl reprezintă acceptarea faptului că există posibilitatea de a avea trăiri și gânduri contradictorii. „Încărcătura psihologică în cazul unui avort poate să fie din diverse motive, iar ceea ce poate fi de ajutor indiferent de sursa unui posibil distres este o atitudine de acceptare a trăirilor ca fiind pur și simplu trăiri omenești.”
„Aș mai recomanda, de asemenea, ca persoana să apeleze la un sprijin social de încredere. Este foarte natural să avem nevoie de conexiune umană în tranzițiile de viață prin care trecem. Acest sprijin poate fi găsit la familie, prieteni apropiați sau grupuri cu prietenie intimă, precum și la specialiști în domeniul consilierii, care ei înșiși reușesc să folosească flexibilitatea cognitivă și nu au aderat strict la una dintre pozițiile acestei dezbateri din jurul dreptului la avort”, încheie psiholoaga.
Prevenția și importanța informării
În ceea ce privește statisticile care se concentrează pe metodele contraceptive folosite, putem analiza datele CNEPPS. Conform acestora, în anul 2017, în România existau 4,5 milioane de femei de vârstă reproductivă (15-49 de ani), cu o medie generală de 1,4 copii de-a lungul vieții. Astfel, aproximativ 70% dintre aceste femei au declarat că folosesc metode contraceptive, în procente de 50% optând pentru metode moderne, cum ar fi prezervativul masculin (22,6%), pastile contraceptive (16,2%) sau sterilet (6,3%). Alte metode includ sterilizarea (care este de 20 de ori mai întâlnită la femei decât la bărbați), contraceptivele injectabile sau plasturii. Datele mai prezintă și faptul că 19,4% dintre femei aleg metode contraceptive tradiționale, cum ar fi abstinența periodică (13,3%) sau metoda retragerii (6,1%).
Din păcate, educația sexuală în România este încă un subiect tabu. Cu toate că acesta nu este tocmai ușor de abordat, sănătatea sexuală este necesară și trebuie făcută din timp, treptat, cu informații adecvate fiecărei vârste. Pentru a reduce numărul de situații în care tinerele nu își doresc sau nu sunt pregătite să devină mame, ele trebuie să conștientizeze posibilitatea aparițiilor unor sarcini neplanifice. Totuși, educația sexuală nu este doar despre sarcini nedorite, metode de protecție sau boli cu trasmitere, ci este despre aspecte cognitive, emoționale, sociale, interactive și fizice ale sexualității, despre relații sănătoase, respectul față de sine și față de celălalt și nu în ultimul rând, despre igienă. Este timpul ca oamenii să conștientizeze acest lucru pentru ca tinerii să se bucure cu adevărat de viața de cuplu, și implicit, de relațiile intime.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.