Criminalitatea, boală sau necesitate?

Serialul Elodia, cazurile Luizei și Alexandrei din Caracal sunt doar câteva dintre momentele dureroase care ne-au marcat memoria și ne-au îndurerat. Acestea sunt tragedii ce au rămas în memoria românilor și a familiilor cărora le este zilnic frică de ce se mai poate întâmpla în această țară. Însă oare cine trăiește adevărata tragedie? Ce îi duce pe oameni la săvârșirea unor astfel de fapte imorale și care sunt adevăratele numere?

Poziționarea României în sfera criminalității europene

Cu siguranță v-ați gândit măcar o dată, cum era dacă ne-am fi născut în altă țară din Europa, dacă s-ar mai fi întâmplat atâtea tragedii și cum ne-ar fi fost viața într-o țară mai sigură. Ar fi fost mai ușor?

Dacă privim dintr-o perspectivă mai largă, potrivit numerelor date de către Numbeo, în prezent, România se plasează pe locul 29 din 40 de țări europene, având un indice al criminalității de 27.64. Comparând indicele României, cu cel al Ucrainei, țara ce se află pe poziția întâi din top în materia criminalității, putem spune faptul că România este cel puțin de 2 ori mai sigură decât această țară. Privind înapoi în timp, între anii 2012 și 2020, România nu realizează un progres masiv în ceea ce privește nesiguranța, crescând sau scăzând cu un loc/două pe timpul acestei perioade. Acest fapt arată o oarecare evoluție în bine a situației, însă numărul 82.275 ce reprezintă cazurile înregistrate de către Ministerul Afacerilor Interne, anul trecut, din Statistica Principalelor Activităţi Desfăşurate de Poliţia Română, ne pune încă pe gânduri, fiind o situație pentru care avem nevoie de a afla originea acestor fapte imorale.

Conform Agenției de Statistică a Uniunii Europene (Eurostat), între 2008 și 2017, Europa Centrală prezenta un număr de infracțiuni criminale mult mai mare decât Europa de Est și de Vest. Cu timpul însă sfera de influență a criminalității prezintă tendința de a se îndrepta spre Nord-Estul Europei, Germania rămâne însă de-a lungul anilor un fel de epicentru al infracțiunilor de acest fel. Un alt fapt interesant este că numărul total de infracțiuni comise de bărbați este mult mai mare decât cel al femeilor. Mai jos putem vedeam în funcție de culoarea țării zonele unde se află numere ridicate de infracțiuni și evoluția lor în perioada menționată mai sus.

Cele mai periculoase orașe ale României

În ceea ce privesc orașele României, conform bazei de date a Institutului Național de Statistică (TEMPO) ce cuprinde rata criminalității a numărului de persoanelor condamnate definitiv la 100K locuitori, situația este în continuă schimbare. Ceea ce e de observat este faptul că orașele din regiunea sud-vest Oltenia, se află în top când vine vorba despre persoane condamnate definitiv pentru criminalitate timp de 20 de ani (între 1991-2011). Din 2011 până în prezent regiunea sud-est ocupă pozițiile principale. De-a lungul anilor 1991-2018 – Gorj, Mehedinți, Bihor, Vaslui, Brăila, Tulcea sunt orașele din capul listei ce necesită o anume atenție când se discută de siguranța locuitorilor.

În urma discuțiilor cu Alex D., student la Facultatea de Litere care a copilărit în zona unuia dintre aceste orașe ne expune amintiri destul de sumbre. Am aflat de existența unor zone de tip „no-go” ale cartierului în care a crescut, unde dacă o persoană care nu este localnic/nu face parte din comunitatea acelei zone prin simplul act de a se regăsi pe „teritoriul interzis” își pune viața în pericol la orice moment al zilei. Tot la capitolul teritorii, ne prezintă un fel de luptă pentru ele cu adunări ale locatarilor la periferia cartierelor pentru a duce la bun sfârșit acte extraordinar de violente. De-a lungul vieții lui a fost martor la nenumărate furturi, fie a obiectelor personale, fie ale vecinilor, persoane declarate dispărute cu domiciliul la câteva blocuri distanță, bullying constant la școala de cartier din partea colegilor, violențe cauzate de către vecini unii între alții ce se terminau foarte des cu excursii la urgență și nu numai.

Categoria vulnerabilă

Pentru a încerca să înțelegem comportamentul și acțiunile unui criminal, e nevoie să vedem ce consideră acesta ca fiind o pradă ușoară. Potrivit ultimelor date publicate de Eurostat (2018), România se află peste media Uniunii Europene atunci când vine vorba de crime, violență sau vandalism a tipului de locuință în care se află un adult de peste 65 de ani. România are un procent de 14.3, iar Uniunea Europeană (compusă din toate statele membre) de aproximativ 11 procente. Tipul de locuință ce se află în pericol este urmat de persoanele ce locuiesc singure – 13.7 procente în România, 13.4 în UE. Surprinzător, persoanele singure cu copii ce au până în 16 ani, au avut cele mai puține cazuri înregistrate de-a lungul anilor. 

Criminalii nu vor acționa asupra unor persoane pe care sunt conștienți că nu le pot doborî. De aceea:

În cazul victimelor acțiunilor criminale se iau în calcul, ca și la agresor, aceiași indicatori psiho socio-culturali: trăsături de psihologice, specificități sociale (statutul social/financiar/economic al victimei), geografice (locul unde se desfășoară agresiunea), culturale (nivelul de cultura și de civilizație al victimei), contextul propriu-zis.

Victimele predispuse actelor de violenta fizica: sunt femeile, copiii, bătrânii (vulnerabili din punct de vedere fizic), iar din punct de vedere psihologic – toate categoriile de vârstă și de sex. Din punct de vedere social exista o corelație dovedită științific între incidență mare a infracționalității în rândul persoanelor defavorizate social.

conform d-nei Claudiei Chiorean, psiholog

Sărăcie vs Criminalitate

Așa zisa „cultură a sărăciei”, ce reprezintă stilul de viață lipsit de oportunitatea de a participa la viața comunității, este constituită de persoanele ce trăiesc în general în cartiere mărginașe, ghetouri, unde stilurile de viață sunt bazate pe frustrări și complexe de inferioritate. 

De asemenea, sărăcia devine un veritabil „mod de viaţă” care nu se referă doar la aspecte economice, ci și la cultură şi civilizaţie. Cei care trăiesc în condiţii de sărăcie dezvoltă un sistem de valori, mentalităţi şi convingeri, care constituie, de fapt, o soluţie faţă de problemele cu care se confruntă, un veritabil mod de adaptare la starea de sărăcie. 

Adaptarea se face prin pasivitatea şi resemnarea, orientarea în prezent şi ignorarea viitorului, fatalismul, nivelul scăzut al aspiraţiilor, dominanţa femeii în cămin datorită imposibilităţii bărbatului de a-şi câştiga existenţa pe căi legale, credinţa în „superioritatea masculină”, incapacitatea de amânare a dorinţelor imediate, absenţa controlului asupra impulsurilor, toleranţa faţă de actele deviante etc.

spune d-na Claudia Chiorean, psiholog

Sărăcia, astfel, poate fi asociată cu desăvârșirea infracțiunilor, dar este „o necesitate extrinsecă, motivată cultural, economic, social. Deși individul poate conștientiza că nu e bine ce face sau îi este milă de victima sa, știe (tot conștient, din experiență de viață) că, de multe ori, nu are alternative.”, dezvăluie ulterior Claudia Chiorean.

În urma parcurgerii setului de date oferit de Directorul executiv al Oficiului Națiunilor Unite pentru droguri și criminalitate (UNODC; United Nations Office on Drug and Crime) în legătură cu numerele ratei criminalității din 1998 până în 2015, am observat un trend descendent al numărului de cazuri de omucidere din România, cu toate acestea putem identifica mici vârfuri care se ivesc o dată la câțiva ani, acestea coincid cu anii în care au avut loc crize economice la nivel global.

Momentul adevărului: de unde și de ce izvorăște criminalitatea?

Actul de a lua viața cuiva este unul extrem de grav. Câteva dintre motivele ce ar duce un om la o astfel de faptă sunt tulburările și personalitatea acestuia.
De-a lungul timpului, specialiștii au încercat să explice cauzele care determină anumite persoane să săvârșească astfel de fapte. Există foarte multe studii realizate și documente scrise care au reușit să descrie comportamentul acestora și să determine factorul declanșator. Astfel:

Literatura de specialitate invoca o serie de motive cum ar fi: factorii contextuali ai comportamentului infracțional (crima a fost sau nu premeditată), mecanisme psihologice individuale ale criminalului/agresorului (stări de furie de moment, culminate în acte de violenta), particularitățile psihologice ale personalității infracționale (oameni cu tulburări psihice confirmate anterior sau nu), mecanisme psihologice implicate în fenomenul recidivării activității infracționale sau psihologia victimei. 

Claudia Chiorean, psiholog

Din nefericire, s-a observat că o parte din persoanele care au comis fapte criminale nu au avut de suferit vreo pedeapsă anume. Lipsa repercursiunilor a devenit deja ceva normal în ceea ce privește criminalitatea, iar acest lucru ar putea determina o creștere a numărului de cazuri de criminalitate.

De aceea, am dorit să primim o părere avizată în ceea ce privește lipsa repercursiunilor și o posibilă corelare a numărului de cazuri condamnate definitiv și suspecți. Pedeapsa aplicată poate avea efect asupra unei persoane care a comis deja o faptă criminală, dar nu este confirmat că va avea un efect asupra unui potențial criminal, iar aceasta este explicația:

Conform principiului comportamental pedeapsa are menirea sa stopeze comportamentul inadecvat. Întărirea negativă determina realizarea unui comportament alternativ care sa evite situația infracțională. Sunt principii care se aplica în orice etapă de învățare.

A învăța o persoana, care a comis deja un act infracțional, ca gestul lui are consecințe directe asupra propriei vieți, în teorie ar avea efect. În practică, însă, integrarea infractorului în mediul restrictiv al limitării libertății (închisoarea) nu duce la o scădere a tendinței infracționale, la nivel de individ, ci poate constitui contextul însușirii unor tehnici și modele de conduită infracțională alternative. La nivel de masa, pedeapsa constituie un factor descurajant pentru potențialii infractori, dar nu eliminatoriu. 

Claudia Chiorean, psiholog

Varietatea de criminali

Mai mulți bărbați decât femei?

Din nefericire, conform datelor, reiese că în România, și nu numai, bărbații care întreprind fapte criminale se află în număr mult mai mai mare decât femeile care întreprind aceste fapte. Multe dintre aceste acte criminale sunt rezultate ale violenței în familie, (conform paginii 51 din Ghidul de informaţii şi bune practici în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Family Violence Professional Education Taskforce, 1991), este un fenomen grav ce afectează în principal femeile (95% din totalul victimelor violenţei în familie sunt femei). La nivel mondial, între 40% şi 70% dintre femeile ucise sunt victime ale violenţei în familie. În analiza de situație a violenței a Centrului Național de evaluare și promovare a stării de sănătate în anul 2017 „Din 20.531 de fapte de loviri conform statisticilor Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), furnizate la solicitarea Centrului Filia. Majoritatea agresorilor sunt adulți de sex masculin (92%) iar majoritatea victimelor sunt adulți de sex feminin (76%), dar și minori.”

De-a lungul timpului se pot observa diferențe minore în măsura în care urmărim numărul suspecților. Cantitatea suspecților de sex masculin și feminin reprezintă diferența majoră. Conform Agenției de Statistică a Uniunii Europene (Eurostat), privind suspecții și infractorii în funcție de sex, între 2008 și 2017 s-au înregistrat peste 63.000 de cazuri anual.

Mai jos putem observa contextul European și cel național, primul grafic prezintă evoluția numărului infracțiunilor din 2008 până în 2017, pe sexe raportat la 100.000. Este destul de clar faptul că numărul minim de infracțiuni comise de persoane de sex masculin este mai mult decât dublul numărului maxim de infracțiuni comise de persoane de sex feminin, chiar dacă tendința generală a început să scadă destul de mult începând cu anul 2014.

Pentru România însă din nefericire datele sunt mult mai puține, dar graficul arată numărul real al infractorilor și după cum putem observa, cel puțin la noi în țară persoanele de sex masculin sunt mult mai predispuse să ducă la bun sfârșit astfel de acte.

Cum a fost specificat mai sus, femeile fac parte din categoria vulnerabilă, predispuse la a fi victime ale unei infracțiuni. Se pare că există o serie de motive pentru care bărbații sunt mai predispuși să comită o infracțiune ce poate avea ca victimă o persoană de gen feminin:

Un prim motiv ține de structura fizică a bărbatului, superior femeii. Dispunând de ascendent fizic, bărbatul poate riposta agresiv cu mai mult ”succes”. Un alt aspect ar fi legat de manifestarea frustrării la bărbați. Se cunoaște faptul că bărbații își manifestă depresia, de exemplu, nu printr-o stare de plâns persistentă, ci prin stare de iritabilitate persistentă dusă până la violență.

susține d-n Claudia Chiorean, psiholog

Aceste momente de agresivitate nu se limitează doar la viața familială, ba chiar pot avea loc pe stradă în spații publice, iar majoritatea fetelor/femeilor au fost victime a unui abuz fizic sau verbal, frica rămânând un sentiment continuu în momentele în care se află singure pe stradă. Pentru a afla câteva din sentimentele la care sunt puse persoanele vulnerabile, am realizat un interviu împreună cu 3 studente cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani : Elena, Elena C. și Patricia, care au împărtășit puțin din ceea ce înseamnă să fii o fată ce trăiește într-unul din cele mai periculoase orașe din România. (Galați, 225 de condamnați definitiv per 100.000 de oameni în 2017)

Pentru că am copilărit aici, mereu am știut zonele de care să mă feresc, dar odată ajunsă la facultate, am observat adevărata diferență dintre un oraș periculos și unul pașnic. Acasă trăiam mai des momente de teamă, de panică care mi se păreau normale înainte.

Frica mi-a fost mai mult instaurată din poveștile pe care le-am auzit. Când aud ceartă, atunci intru în starea de alertă și încerc cât de mult posibil să nu mă apropii de grupul sau zona unde are loc conflictul. Nu mi-e frică când sunt singură pe stradă, ci în momentul în care văd o persoană care îmi stârnește o oarecare teamă.

Patricia, 20 de ani

Fiind fată, nu mă simt neapărat în siguranță când merg pe stradă, mai ales noaptea.

Pentru mine este o frică mai multă insuflată din media, dar am și trăit o experiență de acest gen. Chiar în timpul zilei s-a întâmplat, fiind împreună cu o prietenă, iar un bărbat, care nu părea deloc pașnic, ne-a urmărit pentru ceva timp, chiar a și încercat să ne oprească din mers, bănuiesc că voia să fure ceva de la noi, dar spre fericirea noastră am ajuns în locul unde trebuia să ne vedem cu alte persoane și am scăpat de el.

Elena C., 19 de ani

Mă simt mult mai în siguranță în Cluj decât acasă, pentru că timp de un an și jumătate am observat că lumea nu este pusă atât pe ceartă, față de cum este acasă.

Sunt o persoană mai paranoică de fel, mi-e frică mai mult seara, dar nici ziua nu mă simt în siguranță pentru că am observat că lumea nu prea se bagă. Pe lângă asta, teama mi-a fost mai mult alimentată și de anumite incidente pe care le-am trăit, fiind „abordată” pe stradă noaptea, dar nu într-un mod pașnic. Știu că după un astfel de moment, nu am fost în stare să mă mai duc singură acasă o perioadă lungă de vreme.

Elena, 20 de ani

Dar până la urmă cine știe care este adevăratul criminal? În astfel de orașe periculoase, „schimbul de roluri” nu mai este doar o joacă. Așadar și posibilele victime sunt purtătoare de arme albe. Fetele, de asemenea, au relatat că de-a lungul timpului, pentru propria lor protecție au fost nevoite să țină chei pe post de arme sau să-și achiziționeze spray-uri cu piper.

Criminalitatea nu are „vârstă”

Deși de multe ori ceea ce învățăm și citim din presă este cum să ne apărăm copilul de a nu fi victima unei criminalități, ceea ce e și mai important e să îl educăm cum să nu fie el cel care o săvârșește. În anul 2017, printre persoanele suspectate și cercetate de comiterea unei infracțiuni, se află 8.729 de copii din România, printre aceștia numărându-se și câțiva minori ale căror cazuri au fost prezentate în presă (1, 2, 3), urmând ca acest număr să rămână aproape același și după 2 ani, înregistrându-se în anul 2019 un număr de 8.622 de minori. La o scară mai mare, în România se află cu 57,2 %  mai mulți copii ce sunt suspecți pentru comiterea unei crime și anume 236/100K de locuitori, în comparație cu Portugalia, unde numărul acestora este de aproximativ 135/100K.

Din nefericire educația în acest sens nu este foarte prezentă în curiculumul școlilor noastre. Am aflat în urma discuțiilor cu doamna învățătoare Marinela C. care activează în domeniul învățământului de peste 20 de ani câteva fapte interesante.

Aparent materia Educație Civică există doar în orar, iar manualele sunt de prisos pentru că oricum nu le deschid copii.

La ședintele cu părinții mi-i s-a cerut în repetate rânduri, în special la clasele terminale ale ciclului primar să înlocuiesc materia educație civică cu ore suplimentare de limba română, matematică sau pregătiri pentru examenul național. Este regretabil faptul că li-i se pare o pierdere de vreme atunci când copilului lor îi este explicat cum funcționează societatea noastră și de ce nu e bine să fure sau să mintă de exemplu.

Marinela C., învățătoare

Părinții copiilor au de ales pe lângă materiile normale cum ar fii matematica sau româna materii opționale precum religia, desenul, educația sanitară etc. Aceștia considerând oricum materiile opționale relativ inutile, în contextul în care ar putea să îi învețe pe copii de acasă.

Când părinții primesc oferta de opționale a școlii, ei preferă să aleagă materii cum ar fii limbi străine, șah și desigur matematica, foarte rar aleg opționalele care au legătură cu educația pentru viață sau educație pentru sănătate/sexuală deoarece ei consideră că este suficient câtă educație pe aceste subiect primesc copiii din familie.

Marinela C., învățătoare

Din fericire poate există totuși o rază de lumină la capătul tunelului pentru generațiile următoare, deoarece a fost promulgat recent actul normativ care modifică legea educației numărul 272/2004 care obligă derularea în unitățile școlare a programelor de educație pentru sănătate sau pentru viață.

„Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru: derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor; derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale.”

Act modificator 272/2004

Cât de bine și în ce mod vor fii implementate aceste programe rămâne de văzut, atâta timp cât numărul copiilor ce îi putem considera infractori tinde spre zero suntem cu un pas mai aproape de o societate funcțională.

În graficul de mai jos putem observa evoluția numărului de suspecți minori de la noi din țară în perioada 2008 – 2017 conform datelor luate de la Agenția de Statistica a Uniunii Europene (Eurostat) pe acest subiect. Din fericire tendința este una descendentă, am adăugat și câteva exemple de situații în care minorii au comis/ au fost bănuiți de comiterea unei infracțiuni, primul caz prezintă modul în care câțiva minori au furat mai mult de jumătate de tonă de fier folosind un vehicul cu tracțiune animală, iar ultimele două cazuri prezintă suspecți în cazuri de omucidere în vârstă de 12 și respectiv 17 ani. Situațiile par cât se poate de reale și nu putem să trecem peste ele cu vederea.

În concluzie, criminalitatea se pare că poate fi și o boală și o necesitate. Acest lucru depinde de la persoană, la persoană. Lăsând la o parte criminalitatea cauzată de factori ce țin de sănătatea psihică, se pare că majoritatea cazurilor de criminalitate sunt comise din necesitate. Mulți criminali provin din medii sărace și au o educație precară. Combinația acestor factori poate duce la situații destul de extreme unde o bună parte din populație ar alege calea ilegală, în special dacă condițiile slabe ale traiului de viață se extind pe o perioadă de timp destul de mare. Din nefericire se observă modul în care reprezentanții sexului masculin pot fii predispuși la acte de acest fel. De altfel, putem spune, că deși victimele, care implicit se află în inferioritate din punct de vedere fizic, suferă, și criminalii suferă la rândul lor din cauza dezvoltării acestora în medii nefavorabile.

Un articol realizat de:

• Arteni Nicoleta – Oana
• Biriș Bianca
• Cherecheș Paul – Dănuț