Ce înseamnă să fii arbitru în România?

Un arbitru este o persoană care urmărește îndeaproape un meci pentru a se asigura că regulile sportului sunt în total respectate, iar în unele sporturi pentru a arbitra chestiunile care se întâmplă în joc.

Vizualizarea de mai sus se bazează pe seturi de date culese de pe site-ul Tempo. Observăm că în România numărul persoanelor care vor să devină arbitrii fluctuează.

Federația cu cei mai mulți arbitrii este Federația Română de Fotbal.Aceasta a fost înființată la data de 16 februarie 1930, ca organism independent cu autoritate juridică și care ,a organizat participarea României la Campionatul Mondial de Fotbal din Uruguay, din același an. Federația este admisă la FIFA după Congresul de la Budapesta din 1931.esta a fost înființată în anul 1990. Este membru al Comitetului Olimpic Român (COSR) și a Federației Mondiale de Bridge (WBF).

Unul dintre motivele pentru care tinerii nu se îndreaptă spre o carieră de arbitru este salariul care la început nu este unul substanțial, iar drumul care trebuie parcurs pentru a deveni arbitri include o taxă de înscriere și cursuri de specialitate care durează maxim 4 luni. În urma examenului de la sfârșitul cursurilor devii arbitru stagiar.
Cu această titulatură poţi arbitra la liga a 5-a, la minifotbal, la copii şi la juniori. Peste alte 6 luni dai examen pentru divizia D, unde ai nevoie de minimum 2-3 ani de experienţă pentru a promova la C. Deci, cu totul, cam 3-4 ani în care baremurile nu numai că nu sunt atractive, dar un tânăr trebuie să aducă bani de acasă pentru a face arbitraj. Astfel încât in primii ani de carieră arbitrul câștigă:

  • la meciurile de copii: 25 de lei /meci
  • le meciurile de juniori; 31,25 lei /meci
  • la meciurile de divizia D: 75 de lei /meci.

Din acest grafic se observă faptul că cei mai mulți arbitrii se află în general în București, iar că numărul arbitrilor fluctuează constant.

Arbitrul asistent în lotul Național, Elena Mihaela Țepușă, a devenit arbitru la vârsta de 16 ani în anul 2000. În 2005 a ajuns în Liga 3, in 2007 în liga 2, iar un an mai târziu își făcea debutul internațional. Aceasta sfătuiește tinerii care sunt pasionați de această meserie sau cei pentru care fotbalul nu mai este o opțiune viabilă, să urmeze această meserie susținând ca este o meserie îndrăgită.

Le recomand celor care vor să se apuce de arbitraj, în domeniul fotbalului să aibă o condiție fizică bună, cel puțin apropiată de cea a jucătorilor.

Această temă a fost realizată de Adrian Giurgescu, Daniel Groza și Raul Rusu.