Dacă statul investește atât de puțin în cultură, cât investesc cetățenii?

Într-o țară ca România în care doar 0.4% din PIB este alocat activităților și serviciilor culturale, ne întrebăm dacă acest procent poate fi corelat și cu interesul românilor pentru cultură. Dacă statul investește atât de puțin în cultură, cât investesc cetățenii? Astfel, modul în care interesul românilor se reflectă în veniturile alocate sectorului cultural, precum și factorii care determină participarea culturală a populației stau la baza acestui articol.

Cât de mult investesc guvernele europene în cultură?

În anul 2020, conform Eurostat, cele mai multe venituri alocate culturii la nivel european au fost în Ungaria (2.6% din PIB), Letonia (2.2%), Lituania și Estonia (2.1%), interesant fiind faptul că toate aceste țări se află în Europa de Est. Între timp, în statele vestice, procentul alocat culturii depășește puțin peste 1%. Aceste alocări ar fi putut fi influențate și de pandemie, dar față de alte sectoare, cel cultural a fost puțin afectat la nivel de venituri.

Interesul populației pentru activitățile culturale pare a fi asociat în unele state cu procentul veniturilor alocat sectorului cultural. Chiar dacă statisticile de la Eurostat reflectă realități din ani diferiți (2015 și 2019, respectiv 2020), observăm o tendință: țările care nu au investit mult în urmă cu câțiva ani, nu par să facă demersuri spre o creștere a alocărilor nici în prezent. România se află într-o poziție relativ neutră, existând state precum Grecia care au investit mai puțin în cultură (0.2%), iar altele precum Olanda și Finlanda, cu doar 0.1% mai mult.

De la investiții în cultură la participare culturală

Studiul realizat de Eurostat în 2015 arată că cel mai mic interes pentru participarea la activități culturale a fost în Grecia, Italia (46.9%), Croația (36.6 %), Bulgaria (28.6 %) și România (27.4 %). Pe de altă parte, așa cum observăm în vizualizarea de mai jos, segmentul de populație tânără din țara noastră pare să manifeste un interes mai ridicat pentru cultură (48.5%). În decurs de un an în România, însă, puțin peste 20% din populație a participat la o reprezentație o dată sau de trei ori, un procent similar fiind identificat și pentru vizionarea filmelor la cinematograf.

Din 2015 și până în prezent, situația în statele cu o participare culturală redusă pare, totuși, să se îmbunătățească. Așa cum reiese din datele culese, Grecia, spre exemplu, se aseamănă cu România la nivel de investiții alocate culturii, dar și la nivel de interes al publicului. “Teatrul și cinematografia au devenit mai populare în Grecia în ultimul timp pentru că unele subiecte, cum ar fi comunitatea LGBTQ, feminismul, sunt cenzurate în televiziunea din țara noastră”, ne povestește Marianthi Variozidou, studentă la Universitatea Aristotel din Thessaloniki. Spectacolele de teatru și filmele au devenit, în special în ultimii ani, un mod de a combate discriminarea și de a atrage atenție asupra ei. Schimbarea s-a produs în anul 2018, când un comedian care făcea parte din comunitatea LGBTQ a fost ucis într-un loc public de autorități. De atunci, teatrul a înflorit. “Teatrul modern atrage mai mult lumea”, spune Marianthi, dar se pare că și spectacole precum Antigona lui Sofocle sunt preferate de public, având în vedere că producătorii încearcă să le abordeze într-un mod care să reflecte societatea grecească din prezent.  În opinia lui Marianthi, opera și baletul, pe de altă parte, încă sunt percepute ca fiind elitiste, tinerii considerându-le destul de învechite. În teatru, însă, ei se pot regăsi mai ușor. 

“Când m-am mutat în Thessaloniki acum 3 ani, am început să merg mai des la teatru și observam aproape doar oameni în vârstă care participau. Acum, însă, dar și anul trecut, teatrul e plin de tineri.”

Marianthi Variozidou, studentă la Universitatea Aristotel din Thessaloniki

Cum stau românii, de fapt, la capitolul cultură?

În România, numărul de spectatori la cinematografe, de exemplu, este cu mult redus comparativ cu alte țări din UE. Datele adunate de INSSE și incluse în vizualizările de mai jos arată că în 2015 erau doar 34 de județe în care puteau fi vizionate filme la cinematograf, iar în 2019 acest număr a ajuns la 39. În ceea ce privește participarea publicului, aceasta a scăzut în ciuda numărului ridicat de spectacole înregistrat. Dacă anul 2017 a înregistrat un record, cu 13.792 de români care au trecut pragurile cinematografelor din țară, tendința a fost una ușor descendentă în anii următori. O cauză ar putea fi numărul redus al cinematografelor din țară.

“Deși au mai apărut câteva pe ici pe colo, România e una dintre țările cu cele mai puține săli de cinema din Europa, iar asta se vede în cifre. Un oraș [oarecare] cu 200.000 de locuitori, dar cu o singură sală de cinema nu poate raporta cifre reale la nivel de consum sau intenție de consum de film pentru că nu are unde să ofere această experiență.” ne-a povestit Bogdan Beșliu, organizator în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

În România, interesul oamenilor vis-a-vis de cinematografie nu este unul scăzut, cu toate că, procentul participării în cadrul instituțiilor de acest gen arată complet opusul. Chiar dacă interesul există, nu dispunem de un număr de săli și de locuri. “Nu poți merge la film dacă nu ai unde, iar în România sunt județe întregi fără o sală de cinema disponibilă. Vorbim în 2019 de 96 de săli de cinema, ceea ce este extrem de puțin.” spune Bogdan.

Festivalurile de film, așa cum am observat și în alte state, stârnesc interesul populației, un motiv fiind simplul fapt că a viziona un film în cadrul unui festival, poate și în aer liber, este o experiență diferită față de cea oferită de un cinema. În cazul TIFF-ului, Bogdan ne spune că sălile sunt de cele mai multe ori pline, mai ales la filmele românești unde biletele se dau extrem de repede. Entuziasmul, însă, nu durează mult după festival, poate pentru că “întregul eveniment oferă publicului ocazia de a lua parte la ceva mai mare decât o simplă ieșire la film.”

“Instituțiile de cultură au nevoie de promovare ca de aer”

Conform datelor adunate de INSSE, participarea culturală în România pare a fi susținută cel mai mult de instituțiile de spectacol. În graficul de mai jos, alcătuit pe baza a două seturi de date comasate, am inclus instituțiile dramatice (teatru, teatru de păpuși), opere și alte tipuri de unități culturale (definite de INSSE ca: trupele de dans și divertisment, fanfarele și ansamblurile artistice care funcționează în centrele culturale pentru conservarea și promovarea culturii, casele municipale de cultură, casele orășenești de cultură).

După cum putem observa în vizualizările de mai sus, instituțiile culturale precum operele naționale și teatrele au adunat în săli, înainte de pandemie, peste 300 de mii de spectatori, fiind vizibil un trend ascendent în ceea ce privește participarea culturală. Numărul spectacolelor a crescut de asemenea, mai ales în sectorul dramatic, în anul 2019 fiind puse în scenă peste 12 mii de spectacole, cu aproape 2 mii mai multe decât în 2015.  Din păcate, pandemia a întrerupt această creștere, astfel că în anul 2020 atât numărul spectacolelor cât și spectatorilor a scăzut sub jumătate. 

Totuși, odată cu relaxarea restricțiilor, Opera Națională din Cluj-Napoca se bucură în ultima perioadă de un număr mare de tineri care iau parte la spectacole. “Încercăm să ajungem și la publicul tânăr prin intermediul unor canale precum TikTok. Suntem, de altfel, prima instituție de acest gen din țară care are pagină de TikTok și se vede că am reușit să ajungem la publicul mai tânăr, așa cum ne doream.” ne spune Cristi Avram, Director PR al Operei Naționale din Cluj-Napoca. El consideră că instituțiile de cultură au nevoie cel mai mult de promovare pentru a atrage publicul pe care îl doresc în sălile de spectacol.

Teatrele de Provincie și Sectorul Independent

Pe de-o parte, când ne referim la un teatru de provincie, așa cum este Teatrul Municipal Bacovia (TMB) din Bacău, ne așteptăm ca nivelul de participare al publicului să fie cu mult redus față alte orașe mai mari. În acest sens, privind datele anterior menționate, în anul 2019 au avut loc 88 de spectacole, cu 8055 de spectatori în Bacău, în timp ce în București, de exemplu, au avut loc 4605 spectacole, cu 938.079 spectatori.

Chiar dacă orașele mici nu beneficiază de resursele și forța de muncă pe care marile centre culturale din România le dețin, publicul pare să se îndrepte spre teatru. “Constat totuși, în rândul tinerilor, apetit pentru evenimentele culturale, artistice, sau în rândul vârstei a treia -obișnuită cu acest tip de evenimente”, spune Eliza Noemi Judeu, actriță și fost manager al TMB. 

Dacă și în orașe precum Cluj-Napoca, promovarea instituțiilor culturale este necesară pentru a crește interesul populației, în orașe precum Bacăul, ea devine vitală. “Un program de management articulat poate constitui o pârghie importantă de promovare.” crede Eliza, alături de înțelegerea preferințelor publicului și crearea unui repertoriu divers. În promovarea actului cultural devine importantă dezvoltarea unor programe care să atragă beneficiari, iar aceștia nu sunt mereu plătitori de bilet, așa cum ne precizează Eliza. Cât a fost ea manager la TMB, a implementat două astfel de programe: Tu și Teatrul și Hai și Tu la Teatrul Meu, ele incorporând diverse spectacole, ateliere și expoziții menite să promoveze teatrul.

În ceea ce privește participarea la spectacole în spații independente, povestea nu este departe de cea a teatrelor din orașe mici. Deși, de obicei vorbim de săli mici în care încape un număr limitat de spectatori, aceste spații oferă o experiență diferită de cea a teatrelor mari și un dialog mai apropiat și direct. Acest lucru este susținut de publicul unui spațiu precum Reactor, din Cluj-Napoca, unde cei mai mulți spectatori (50%) au vârste cuprinse între 20-24 de ani și își doresc să revină tocmai datorită experienței personale pe care o oferă un teatru independent. Dar un astfel de public este format în timp, cu eforturi constante de promovare, pe care Doru Taloș, actor și co-manager la Reactor, le-a depus încă de la început pentru a ajunge unde este astăzi.

“La început împărțeam fluturași prin căminele studențești sau prin baruri, le spuneam – Bună, sunt Doru, nu știu dacă ai auzit de Reactor, mâine avem spectacol, hai și tu! –”

Doru Taloș, actor și co-manager la Reactor de Creație și Experiment Cluj-Napoca

Dacă în Grecia, Marianthi ne spunea că tinerii încă percep anumite forme artistice drept elitiste, același aspect poate fi observat și în România. Încă din școala generală, unde sunt predate preponderent piese de teatru și romane din secolul XIX spre XX, tinerii cresc cu impresia că teatrul sau opera nu pot fi nimic mai mult de atât. La această concluzie a ajuns și Anca Cioroboiu, studentă la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca: “Tendința celor de vârsta mea e să caute forme de cultură în afara clasicului. Cunosc oameni care provin din orașe mici și n-au avut contact decât cu lirică eminesciană sau teatru de Caragiale, și automat au presupunerea că toată poezia e așa sau că toate teatrele-s elitiste. Nu e chiar așa, lucrurile se schimbă, se schimbă și abordările, și scenografia, dramaturgia, all that jazz. Dar da, accesibilitatea, în cazul ăsta, e cam cu dus-întors.”

Concluzii

Câteva elemente cheie care rămân din acest articol: guvernele în general nu investesc foarte mult în cultură, așa că o mare parte din nivelul de interes și de participare al publicului este influențat de modul în care instituțiile aleg să se promoveze. Filmul este, într-adevăr, preferat adesea în detrimentul teatrului sau operei, iar nivelul de participare culturală în România vis-a-vis de cinematografie este mai degrabă determinat de numărul redus de spații și locuri, decât de interesul real al oamenilor. Totodată, deși încă există o percepție elitistă asupra teatrului și operei, tinerii încep să le acorde o atenție mai mare, în special când vine vorba de spectacole care abordează teme de actualitate cu care se pot identifica. Privirea de ansamblu este totuși una optimistă, chiar dacă România nu se află întotdeauna pe primele locuri în top atunci când vine vorba de participare culturală.


*Au fost folosite date publice, nemodificate, de la Eurostat, pentru a crea prima vizualizare din acest articol.

Alexandra Clej, Denisa-Valeria Curmei, Claudia Ionescu, Raul Rațiu