Cine plăteşte pentru violenţa împotriva femeilor

„Mă întreba dacă ştiu cine e. Mă prefăceam că nu îl cunosc şi îi vorbeam cu dumneavoastră, crezând că am o şansă de scăpare astfel; îl imploram să nu mă omoare”, povesteşte Derya. Îşi amintise să închidă uşa înainte de a se culca. „Părea un mediu sigur”, spune ea. „Aveam gratii la geamuri si o uşă metalică.”

Amintirea unui abuz

Era toamna anului 2020, iar Derya era în primul an de facultate. Stătea la bunicul său, la aproape 15 km de casa ei. Aici, nu avea conexiune la internet, iar cursurile se desfăşurau în regim online. Casa ei din oraş era încă în renovare, însă putea fi locuită, motiv pentru care Derya mergea acolo pentru a participa la cursuri. Uneori rămânea peste noapte, la fel cum s-a întâmplat şi în noaptea în care a avut loc violul.

În noaptea aceea era frig, iar ea s-a trezit pentru a porni căldura. „M-am uitat la ceas şi am văzut că ceasul era 4:00 AM. Când m-am întors pe partea stângă însă, aveam în faţa mea un bărbat care părea destul de masiv şi avea o geacă groasă pe el”, spune ea.

„Eram speriată, buimacă de somn şi nu înţelegeam ce se întâmplă. Creierul meu voia iniţial să se convingă că este doar o glumă”, povesteşte Derya despre noaptea în care a fost victima unui viol.

În urma abuzului, ea a suferit leziuni sublinguale. Nu putea mânca decât cu paiul, având gâtul iritat. Fusese strangulată. „Am încercat, dar nu m-am putut apăra”, zice ea. „Am fost legată de mâini şi de picioare cu un pulover şi un fular, care de fapt erau luate din dulapul meu”, îşi aminteşte ea.

„După aceea, mi-a luat telefonul şi l-a închis, a umblat în portofelul meu, a pornit din greşeală înregistrarea ecranului şi am reuşit să văd mai târziu ce făcea acolo: intrase în aplicaţiile de bancă. M-a întrebat dacă am bani.”

Când intrusul a vrut să plece, a obligat-o pe Derya să îi deschidă uşa. „Atunci m-am întrebat din nou pe unde a intrat, având în vedere că uşa era încuiată.”

„Am descuiat uşa. Îmi pusese o pătură pe cap. Credeam că vrea să mă sufoce, iar când a deschis uşa şi am văzut prin pătura aceea lumina de afară, am crezut pentru o secundă că am murit.”

După ce a plecat, Derya şi-a recuperat telefonul şi s-a gândit pe cine să sune. Voia ca cineva să ajungă repede la ea, motiv pentru care şi-a sunat un prieten care locuia la două străzi distanţă. El a ajuns în mai puţin de 15 minute. „Nu ştiu sigur dacă ar fi trebuit să sun prima dată la poliţie. Nu cred că aş fi avut suportul emoţional necesar”, spune ea, ştiind ceea ce a urmat.

Derya se temea acum. Atât de agresor, cât şi de ce va spune lumea, oamenii din oraşul mic în care locuia atunci.

„L-am sunat pe iubitul meu, am sunat-o pe mama, care nu a răspuns, l-am sunat pe unchiul meu.” După puţin timp, Derya îşi dăduse seama că agresorul său fusese un cunoscut de-ai unchiului ei.

„Unchiul meu nu a crezut. S-a dus să verifice dacă respectivul era în camera lui şi… chiar era – dormea. Unchiul a venit mai apoi şi a găsit o lanternă a agresorului şi a început să mă creadă. În acest timp, a ajuns şi poliţia.”

Derya s-ar fi aşteptat ca autorităţile ajunse la faţa locului să fie mai empatice, însă acest lucru nu se întâmplase.

 „M-au întrebat cine este iubitul meu şi ce lucrează părinţii lui. M-au întrebat dacă am un iubit gelos sau dacă aş cunoaşte pe cineva care ar fi fost în stare să îmi facă aşa ceva”, ne-a povestit ea. „[…] Le-am povestit tot ce s-a întâmplat, cum agresorul a fost violent şi am fost luată peste picior de poliţie – «Dar câte mâini are acest om?» mi-au spus. Nu cred că ei ştiu să reacţioneze cu astfel de cazuri.”

În final, agresorul a fost găsit şi i-a fost acordată sentinţa de doi ani pentru viol şi şase luni pentru violare de domiciliu. Derya ne spune că ei i se pare foarte puţin.

Sursă foto: Unsplash

Mesajul Deryei pentru persoanele care au trecut prin abuz e unul scurt, dar puternic:

“Să se împace cu ideea că nu este vina lor. Ele nu au cerut aşa ceva. Orice ar zice lumea, este degeaba. Nu este vina lor. Ele sunt cele care au reuşit să treacă prin aceste evenimente.”

Conform Deryei, oamenii care au prieteni ce au trecut printr-un abuz nu ar trebui să îi lase să sufere singuri: „[…] să îşi petreacă mai mult timp cu ei, să fie acolo, indiferent că discută sau nu despre acel subiect, să fie acolo. Râsetele, zâmbetele ajută. Ai nevoie de asta ca să îţi reaminteşti că te poţi bucura în continuare de viaţă şi că ai în continuare oameni alături de tine indiferent de ce s-a întâmplat.”

Nesiguranţă şi neîncredere

Prin situaţia Deryei au trecut mii de fete. Conform Institutului Naţional de Statistică, doar în anul 2020 au fost raportate 322.753 de infracţiuni. Dintre acestea, 883 au fost cazuri de viol care au intrat în atenţia autorităţilor. Acestea au fost unele dintre cele mai numeroase infracţiuni – depăşite doar de tâlhărie. Şi totuşi, unele victime refuză să îşi denunţe agresorul. Psihologa Mara Miclea spune că, în aceste cazuri, victimele tind să se învinovăţească din motive variate: „[…] oamenii din exterior minimizează trăirile victimei şi le invalidează emoţiile; victimelor le vine greu să creadă că aceste abuzuri vin de nicăieri, fără motiv, aşa că dau vina pe ele însele.” Iar o victimă ce se consideră vinovată de abuz, nu îşi va denunţa abuzatorul. Un alt factor care descurajează victimele din a lua măsuri împotriva abuzatorilor este reprezentat de atitudinea autorităţilor. Lipsa empatiei de care s-a lovit Derya şi numărul mic de cazuri soluţionate plasează victimele în situaţia în care acestea nu ştiu dacă vor reuşi să se mai simtă vreodată în siguranţă.

Am întrebat un reprezentant al Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca de ce procentul cazurilor soluţionate este atât de mic. Iar acesta ne-a răspuns, dorind să îşi păstreze anonimitatea:

„Nu lucrez în dosare penale. Nu cunosc statistici. Eu sunt doar un agent constatator. Ca să dau un exemplu: Sună la 112 o doamna, domnişoară, că a fost violată. Noi mergem acolo, discutăm cu ea, vedem ce ne relatează. Noi transmitem mai departe echipei de cercetare la faţa locului. Ei vin […], preiau o plângere, o declaraţie, fac cercetare la faţa locului. De acolo, se deschide dosar penal.”

Părerea domnului poliţist însă este aceea că unele victime îşi retrag plângerea. „[…] Se reclamă infracţiunea de viol, dar se poate întâmpla ca la un moment dat, persoana vătămată să îşi retragă plângerea. Nu mă întreba care e motivul pentru care îşi retrage plângerea; posibil împăcarea părţilor, au căzut de acord, unii şi-au dat seama că au făcut o greşeală.”

Sursă foto: Unsplash

Impactul violenţei împotriva femeilor se observă la nivelul întregii societăţi. Se creează raporturi dezechilibrate între oameni, iar domenii la care nu ne-am gândi, precum economia, sunt afectate şi ele de acest factor. Este necesar ca oamenii să vorbească mai mult despre agresiunea împotriva femeilor şi să o condamne fără echivoc. Derya este doar una dintre victimele violenţei, însă povestea ei se regăseşte în mii de cazuri. Salvarea acestor victime vine prin intermediul ordinelor de protecţie.

Conform Reţelei pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor, în 2020 au fost emise 8393 de ordine de protecţie provizorii. Dintre acestea, au fost încălcate 479. Despre ordinele de protecţie ne-a vorbit şi poliţistul din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca:

„Avem un formular de evaluare a riscului. În baza formularului şi întrebărilor specifice din el, noi constatăm dacă se impune emiterea ordinului de protecţie provizoriu sau nu, dacă există riscul pentru victimă sau nu.”

Şi pe ce criterii se stabileşte riscul?

Sursă foto: Unsplash

„Sunt mai multe întrebări”, răspunde domnul poliţist, spunând că ne poate trimite o fotografie cu respectivul formular în care se regăsesc şi aceste întrebări. Îi spunem să menţioneze câteva, din memorie: „Dacă agresorul este o persoană violentă, dacă a încercat vreodată să te ucidă, dacă au fost agresaţi alţi membri de familie, dacă este consumator de substanţe stupefiante sau de băuturi alcoolice, dacă îţi creează o stare de temere. Din ce-mi aduc aminte… nu am mai emis demult unul – că nici nu vreau.”

Violenţa împotriva femeilor ne costă pe toţi

Dacă eşti bărbat şi crezi că violenţa împotriva femeilor e fix treaba lor, ghiceşte din nou! În realitate, suntem cu toţii afectaţi, fie că suntem victime, agresori sau spectatori. În anul 2019, în Uniunea Europeană, costurile provocate de violenţa bazată pe gen au fost în valoare de 366 de miliarde de Euro, precizează The European Institute for Gender Equality (EIGE). Violenţa asupra femeilor reprezintă 79% din acest cost, respectiv 290 de miliarde de euro. Pentru a fi estimate aceste costuri, s-au luat în considerare cheltuielile în ceea ce priveşte sănătatea, justiţia şi serviciile specialiştilor dedicate victimelor violenţei. Dintre acestea, 56% vin din urma traumelor psihice şi emoţionale.

În acelaşi an, în România, costurile provocate de violenţa bazată pe gen împotriva femeilor sunt în valoare de 12.624.599.021 de Euro, arată sursa anterior menţionată.

De altfel, statisticile arată că ţări precum Germania, Franţa şi Italia alocă unele dintre cele mai mari sume din cauza violenţei pe bază de gen. Chiar dacă România nu se află şi ea printre ţările de pe locurile fruntaşe, asta nu înseamnă că nu se confruntă cu probleme la fel de mari – ci doar că nu se concentrează la fel de mult pe tratarea traumelor psihice, fizice sau emoţionale care apar în urma abuzurilor.

Criză sanitară şi criză de violenţă

Un raport efectuat de Comisia Europeană a arătat că, începând cu primăvara anului 2020, s-au înregistrat creşteri ale cazurilor de violenţă domestică în mai multe ţări ale Uniunii Europene.  Încă din 2014, un raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene arăta că 21.1% dintre femeile cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani au fost victimele hărţuirii online. Odată cu pandemia, utilizarea internetului a crescut la nivel global, arată o statistică făcută de agenţia pentru egalitatea de gen şi emanciparea femeilor, UnWomen. Odată cu aceasta, a crescut şi hărţuirea online, arată sursa anterior citată. Astfel, în timpul izolării, femeile s-au lovit fie de agresiune fizică, psihică, sexuală provenită de la membrii familiei, fie de hărţuire provenită din mediul online.

Care sunt urmările?

Psihologa Mara Miclea precizează că agresiunea ne afectează percepția despre propria persoană și implicit stima de sine. „În primul rând, la nivelul relației, mediul și dinamica unei relații abuzive condiționează sau obișnuiesc victima să fie foarte critică cu ea însăși. Pe de altă parte, la nivel de societate, există această credință foarte răspândită conform căreia este o alegere să rămâi într-o relație abuzivă, ceilalți spunând că oricând ai posibilitatea să pleci și în felul acesta se plasează responsabilitatea pe victimă. Acestea două coroborate duc la stimă de sine scăzută prin acest proces numit autoînvinuire și, într-adevăr, ne-a afectat percepția globală a ceea ce suntem ca persoană.” Însă violenţa nu e prezentă doar în relaţii, iar Mara ne explică în continuare cum imaginea asupra propriului corp este afectată de orice abuz: „[…] mai cu seamă când e vorba de violență fizică, sau în cazul infracțiunilor contra libertății sexuale. Aici vorbim de viol sau hărțuire sexuală, când într-adevăr imaginea asupra propriului corp poate fi afectată și prin prisma faptului că asociem sexualitatea sau ideea de senzualitate cu agresivitatea și cu ceea ce s-a întâmplat în respectivele momente grele.”

De unde provine comportamentul predispus la agresiune?

Mara Miclea spune că fiecare dintre noi simte, uneori, emoţii negative la intensităţi diferite. „Cei mai mulți dintre noi reușesc să și le exprime într-un mod mai constructiv sau cel puțin reușesc să le suprime până la un anumit nivel în care nu fac rău celorlalți. Din păcate, anumite persoane nu reușesc să facă acest lucru, având o reglare emoțională deficitară și recurg la acte de violență care nu sunt decât manifestarea unui impuls pe care din păcate nu și-l pot controla”


Tematica abordată în articolul echipei Info-Data face referire la violenţa împotriva femeilor şi la efectele acestei infracţiuni, atât asupra victimelor, cât şi asupra persoanelor din exterior. Scopul materialului nostru este acela de a sublinia impactul pe care îl are violenţa împotriva femeilor asupra întregii societăţi – creând raporturi dezechilibrate între genuri, afectând economia şi crescând afecţiunile psihologice. Ne adresăm unui public tânăr, care este încă în formare. Vrem ca articolul să stârnească discuţii în cercurile de apropiaţi, prieteni şi cunoscuţi, pentru ca aceste informaţii să ajungă la cât mai multă lume. Un public tânăr ar putea împărtăşi aceste noţiuni chiar şi către oamenii mai în vârstă, într-o manieră pe care o va considera adecvată, în funcţie de fiecare caz. Credem că este important ca oamenii să vorbească mai mult despre agresiunea împotriva femeilor şi să o condamne fără echivoc, iar spre asta tindem prin aducerea mai multor perspective asupra acestor situaţii de agresiune.

Autori: Georgiana Grigoraş şi Delia Aga

Seturi de date curăţate