Dezinstitutionalizarea copiilor in 25 de ani

Regimul comunist a lăsat multe răni deschise, vizibile în fiecare bucată a sistemului public, cât și în mentalități, iar una dintre acestea este cea cu privire la copiii fără părinți sau desprinși din cadrul familial – îi numim simplu orfani sau copii instituționalizați.  Deodată ei devin niște numere pe liste lungi, așteptând un părinte, o casă, cineva care să le acorde măcar puțină iubire – lucru de care depindem cu toții. România a purtat ani grei porecla de “țara orfelinatelor”, copii care au crescut mari astăzi, adulți așadar povestesc cu oroare de ,,orfelinatele împânzite de șobolani, copiii sufereau de foame, de frig, erau spălați cu furtunul cu apă rece”, relateaza DW.com (sursa

După Revoluție lucrurile nu s-au arătat mai optimiste, libertatea nu a bătut și la usa orfelinatelor, drept pentru care in 1990 au apărut agenții care se ocupau cu facilitarea procesului de adopție pentru părinți falsi din Vestul Europei și Statele Unite ale Americii, adoptii facute in interesele meschine ale ale adulților nu ale copiilor.  Apoi, patru ani mai târziu adopțiile internaționale au fost interzise prin legea 273/2004, refiind actualizată în 2022. 

Număr de copii adoptați în perioada 1999-2020sursa : copii.ro
Set date

 Conform datelor disponibile pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție (ANDPDCA) în perioada 2000-2004 s-au înregistrat un număr enorm de adopții internaționale, respectiv 3035 de adoptii în 2000, 1521 adoptii in 2001, din 2002 numărul scade sub jumătatea anului anterior, adică sunt înregistrate 407 adopții internaționale, în anul 2003 sunt înregistrate 279, iar în 2004 – observăm 251. Anii următori prezintă discrepanța vizibilă și confirmă ca adoptiile din anii precedenți nu erau făcute cu bune intenții.  Aceleași date arată că în anul 2005 sunt adoptați internațional doar 2 copii, apoi până în 2013 graficele prezintă 0 adopții internaționale.  În cazul celor naționale, in perioada 2000-2004 numerele nu ai scăzut sub aproximativ 1200 de adopții.

Numarul copiilor din centrele de plasament Public si Privat între anii 2004 și 2020sursa : INSSE
Set Date

In anul 2019 Guvernul adoptă  actul normativ care completeaza Legea 272/2004 care prevede desființarea centrelor de plasament instituționalizate, setand ca obiectiv ca finele anului 2020 să prezinte o Românie fără “orfelinate de stat”, conform Mediafax. (Sursa

Obiectivul principal a fost dezinstituționalizarea centrelor de plasament, deoarece în formarea  sănătoasă  pe termen lung a copiilor nu este suficient doar un acoperiș deasupra capului, hrană și câteva jucării; ci de afecțiune, un adult care să-l ghideze emoțional, atenție și educație.

Conform datelor de pe INSS, în 2019 când s-a început la nivel național această schimbare alături de Direcțiile de Asistență Socială și organizații care protejează drepturile copiilor, în 2019 în mediul public erau 12,371 de copii, iar până în 2020 numărul a scăzut nu cu mult la 10, 968 de copii.

Una dintre organizațiile care s-a implicat activ înaintea adoptării actului normativ este Fundația Hope and Home for Children coordonată în România de Ștefan Dărăbuș. După 25 de ani de activitate spune că nu a terminat scoaterea copiilor din sistem nici până astăzi.

,,Este dificilă din cauza faptului că instituționalizarea reprezintă  sistemul la noi, in protecția copilului si  toate  alternativele,  fie ca vorbim de asistență maternală, plasament familial, case de tip familial, adopție, reintegrarea celor care sunt in sistem, prevenirea intrării altor copii în sistemul de protecție. Cu alte cuvinte păstrarea copiilor vulnerabili alături de familiile lor reprezintă nevoia de acțiune diversificată și customizată pe nevoile fiecărui copil,  lucru care este extrem de dificil,” afirmă acesta. 

 Dezinstituționalizarea nu se face doar prin adopții, ci si prin plasament familial – adică un asistent maternal sau o familie care are posibilitatea sa ia în grijă un copil, iar sarcina de a verifica dacă acel copil primește un tratament adecvat, hrană, sprijin, educație, etc. îi revine asistentului social. Problema intervine când nu sunt destui asistenți sociali, iar cei existenți nu au fonduri să își susțină munca. 

,,În situația in case asistenții sociali de multe ori nici măcar nu au bani de benzină să-și poată face vizitele de teren, de multe ori le fac la telefon.

Mai este  dificil și din cauza mentalității celor care lucrează în sistem, am făcut și noi, ca și alții multă formare, dar de foarte multe ori depinde de om. Deci este o corvoadă, ceva extrem de dificil, nu am crezut ca o să ne apuce 2022 și să avem vreo 400 de copii în instituții si undeva peste 100 de centre de plasament de tip vechi in România. Acum dacă comparăm cu anul 2000 cand erau 700 de centre de plasament și vreo 100 de mii de copii in instituții, da, s-a avansat.”consideră  Ștefan Darabus. 

În privința unei soluții pe termen lung, Ștefan consideră că ține de factor civic si legislativ. Adoptiile nu sunt blocate de stat, cat sunt blocate de prejudecăți. Directorul afirmă că un părinte tipic care vrea sa adopte un copil vrea un copil ,,sub 5 ani, blond cu ochii albastrii”.

Numărul centrelor de plasament din Anul 1999 până în 2020sursa: INSSE
Set Date

,,Adopțiile naționale erau foarte reduse, inclusiv in convenția ONU pentru drepturile copilului articolul 21n punctul B care stipulează cum anume se fac adopțiile internaționale era tradus greșit. În engleză articolul spune că adopția internațională este un last resort, adică o ultimă opțiune, în romînă era tradus adopție , numai era vorba de adopție națională sau internațională. De aceea a fost nevoie de introducerea Maratoriului., (…) Este  necesară o schimbare a legislației in acest domeniu. Păi tocmai s-a făcut o schimbare a legislației acum 2 ani, și atunci s-a încercat rediscutarea acestui punct legat de adopția internațională  însă nu s-a putut avansa pe direcția aceasta”, afirmă Ștefan. 

Ca sa aflăm cum arată un orfelinat dezinstitutionalizat unde se desfășoară si activități interactive pentru copii. Noi am contactat-o pe Oana Surubaru, voluntar la una dintre asociațiile care s-au implicat în acest proces – asociația  Ajungem Mari, filiala Cluj. A lucrat cu copii între 6 și 16 ani și spune ca majoritatea își doresc să rămână acolo, frica de a părăsi centrul fiind destul de mare.

,,Vor  să rămână acolo pentru ca se atașează de asistenții sociali, de activitățile pe care le desfășoară și de voluntari. În acesta, mulți nu simt lipsa familiei. Unii așteptată să poată fi luați din nou de alte  familii. Majoritatea ajung în sistem din cauza familiilor unde părinții sunt alcoolici  sau câte au comis infracțiuni”, spune Oana

Numărul copiiilor din Centrele de plasament după categorii de vârstă din 2020 până în prezent Sursa : INSSE
Set Date

Problema copiilor instituționalizați este un proces de lungă  durată la care ar trebui să colaboreze toate ministerele.  În sensul acesta, am discutat cu Ștefan Darabus care ar putea fi importantă Ministerului Familiei. 

,, În condițiile în care rata natalității este drastic în scădere, da, are sens un Minister al Familiei. Este un scenariu catastrofal că noi până în 2050 ar trebui să atingem o populație de 15 milioane, dar nu tine doar de el, după cum spuneam, aceasta schimbare se poate realiza pe cale legislativă, nu de campanii sau orice altceva”, a concluzionat  Stefan Darabus de la Hope and Home for Children.