Este bătaia ruptă din rai? Violența domestică în România

Violenţa domestică este un model comporamental abuziv, o agresiune voluntară al unuia sau al ambiilor parteneri angajaţi în relaţii intime: căsătoria, concubinajul, familia. Acest tip de violenţă se regăseşte printre principalele probleme de agresiune fizică şi psihologică, care nu are justificare şi nici acceptare din punct de vedere legal şi moral. Abuzul asupra integrităţii altei persoane este un act clar şi direct de încălcare a drepturilor omului.

În România nu s-a făcut cunoscută această problemă majoră a societăţii, decât după căderea comunismului, din cauza ideologiei impuse de acea perioadă. În timp s-au realizat mai multe schimbări în societatea actuală, însă, nu au fost suficiente pentru oprirea acestui fenomen, România având, încă, un număr ridicat de cazuri de violenţă domestică. Acest lucru se datorează educaţiei decifitare, a nivelului de inteligenţă, a mediului de reşedinţă (apoape jumătate din populaţia României locuieşte, încă, la sat) a experienţei psihologice a agresorului sau pur şi simplu, a lipsei de resurse pentru combaterea violenţei.  

Mediul poate fi un factor decisiv în cazul violenţei domestice

Potrivit proiectului “Sprijin pentru immplementarea Convenţiei de la Istanbul în România” , adoptat de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi Ministerul Justiţiei, în anul 2019, cele mai multe cazuri de agresiune au fost înregistrate în zona de nord-est a țării, respectiv zona Moldovei. Unele cauze ale acestui fenomen ar putea fi educaţia deficitară, deoarece impulsurile violente pot fi conturate încă din copilărie (modelele comportamentale paternează), multitudinea de zone rurale defavorizate, lipsa unor servicii şi locuri de refugiu pentru victime, dar şi lipsa de promovare a puţinelor servicii sociale existente.

Mai mult decât atât, organizaţia „Reţele pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor”, spune că,  în România cazurile de violenţă domestică se regăsesc atât în mediul rural (13.740 cazuri) cât şi în mediul urban (12.228 cazuri). Totuşi cele mai multe acţiuni de violenţă sunt raportate ca fiind săvârşite la domiciliu, cu peste 21.716 de cazuri, pe când în spaţiul public sunt menţionate 4.252 de cazuri. De asemenea, şi în cazul violurilor cele mai multe rapoarte au fost evidenţiate ca fiind săvârşite în mediul rural, la domiciliu (118 cazuri din totalul de 198).

Femeile sunt ţintele principale ale violenţei domestice

Au existat câteva legi cu privire la violenţa domestică, însă din anul 2016 s-a făcut cunoscut ,în mod oficial conceptul de “violenţă asupra femeilor” în legislaţia României, printr-o decizie prezentă în Convenţia de la Istambul. Mai mult decât atât, legea cu privire la violenţa domestică a României a avut parte de unele modificări, iar din anul 2018 pedepsele pentru săvârşirea violenţelor domestice au devenit mult mai aspre.

 Înainte de anul 2016, numărul cazurilor, raportate poliţiei, a fost unul destul de mic faţă de anii următori. Potrivit Organizaţiei pentru prevenirea şi combaterea abuzului împotriva femeii, s-au înregistrat la poliţie, în anul 2016, peste 8.926 cazuri de loviri şi alte acte de violenţă şi 81 de cazuri de viol în familie , în anul 2017 s-au raportat 20.531 de loviri şi alte acte de violenţă şi peste 181 de violuri, iar în 2019 numărul cazurilor a crescut considerabil, peste 25.968 de cazuri de loviri, şi 198 cazuri de viol.

În anii trecuţi, foarte multe victime ale violenţei domestice nu recunoşteau prin ce au trecut din mai multe considerente: de frică, din iubire sau din falsa impresie de schimbare a agresorului (acesta îşi cerea scuze, spunea că se va schimba), însă datorită înfiinţării de asociaţii şi servicii de îngrijire, victimele devin din ce în ce mai vocale.  Aceste servicii pot fi psihologice, de tipul Alcoolicii Anonimi sau consilierii şcolari.

De cele mai multe ori aceste cazuri de agresiune necesită implicarea poliției. Unele victime, însă, nu doresc implicarea şi nici nu acceptă ajutorul extern. Cu toate acestea în anul 2019, în România au fost emise de către poliție 7.986 de ordine de protecție provizorii, dar numai 2.958 au devenit ordine de protecție.

Potrivit materialului  „Studiul privind violența domestică” realizat în 2016 de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității au fost depistați mai mulți factori care contribuie la violența domestică, aceștia pot fi clasificați în funcție de natura lor ca și factori culturali, socio-economici, juridici și politici. Printre aceștia se pot enumera atitudinile și stereotipurile sociale care legitimează rolul dominant al bărbatului și pe cel subordonat al femeii, problema percepției asupra desfacerii căsătoriei, permisivitatea socială asupra violenței în cuplu, sărăcia, procedurile complicate pentru prevenire și soluționare a fenomenului, lipsa interesului politic asupra problemei și alți factori. Poliția se confruntă zilnic cu aceste cazuri de violență domestică.

Un motiv al violenţei domestice poate fi, spre exemplu, infidelitatea, atunci când oamenii sunt surprinși de o  relație extraconjugală a partenerului , nu știu cum să reacționeze și de foarte mult ori recurg la metodele violente. Însă, de foarte mult ori victima refuză să depună plângere împotriva agresorului, sau deși o face, după ceva timp ajungând la un conses, își retrag plângerea.

Poliția este nevoită să intervină și în spațiul public, dar și acasă. Totodată, din cauza alcoolului se întâmplă foarte multe cazuri de violenţă domestică.  Emanuel Perde este un polițist care a asistat la un caz de abuz în familie, în anul 2019:

„Tatăl era sub influenţa băuturilor alcoolice la masă. Mama și doi copii, de 6 ani, băiatul și fata de 8 ani, erau în cameră speriați, şi plângeau îngroziți. Fetița era cu fața lipită de piciorul mamei pe care îl strângea de frică. Nu am sesizat din prima că acțiunile bărbatului au și urmări fizice vizibile. Însă după ce fata s-a ridicat, pe faţă se puteau observa urme precum, zgârieturi şi vânătăi.”

De-a lungul timpului au existat şi alte cauze care au dus la agresiuni domestice. Pe lângă alcool se mai numără şi consumul de substanţe stupefiante, bolile psihice, sau educaţie deficitară care duc la antrenarea unui comportament agresiv.

Psihologul Cristina Deac este de părere că urmările acestor tratamente violente pot avea impact major asupra psihicului victimei.

„Există mai multe modele de comportamente agresive, cele verbale ca  înjurăturile sau folosirea unor cuvinte obscene, cele non-verbale precum pedepsirea sau privarea de libertate şi, bineînţeles,  cele fizice. Toate acestea duc la stabilirea unor efecte, pe termen scurt- teama şi anxietatea şi pe termen furia, gelozia sau chiar bolile psihice”

Urmările pot fi dezastruase

Şerban Andreea, medic rezident neurog, consideră că în unele cazuri, aceste violenţe sunt destul de grave, astfel încât, unele persoane ajung la spital pentru afecţiuni serioase. Leziunile dobândite în urma agresării fizice (loviri repetate, cu sau fără obiecte contondente) pot avea repercursiuni majore şi pot periclita modul de trai al victimelor.

„Un traumatism la nivelul coloanei vertebrale ( de exemplu lovire cu un obiect contondent în zona coloanei) poate duce la fractură/listeza de corpi vertebrali cu implicarea măduvei spinării. Ca urmare a acestei lovituri pacientul poate rămâne cu deficit motor: parapareză (imposibilitatea mişcării membrelor inferioare) sau cu tulburări de sensibilitate”

Conform Ministerului Sănătăţii, ultimele date cu privire la victimele din spitale, internate sub aceste considerente arată că în anul 2014 au fost externaţi aproximativ 1071 de pacienţi cu astfel de leziuni dobândite în urma acestui tip de agresiune.

„Un alt traumatism care poate duce la lezuni temporare sau permanente este cel de la nivelul craniului respectiv la nivelul structurilor cerebrale. Acestea pot implica deficite neurologice importante precum cele motorii : hemiplegii / hemipareze , tulburări de sensibilitate la nivelul membrelor, tulburări de memorie , amnezii , tulburari cognitive (care apar cu timpul , ca o consecinţa a contuzilor). Datorită acestor traumatisme se poate ajunge la interveţii chirurgicale /neurochirurgicale la nivelul coloanei şi a creierului, şi, implicit,  la recuperare medicală pe perioade ce pot varia în funcţie de gravitatea lovirii şi complexitatea intervenţiei. Alte implicaţii ale violenţei domestice asupra sistemului nervos sunt afecţiunile psihice, sechelele post traumatice precum: tulburari postraumatice- anxietatea, tulburările de panică, depresia, tulburarile de somatizare. Toate acestea necesită psihiterapie şi/sau spitalizare cu instituirea tratamentului de spicialitate psihiatric”, mărturiseşte Dr. Şerban.

România se situează printre ultimele ţări din Europa în care cetăţenii sunt conştienţi de existenţa organizaţiilor şi serviciilor de ajutorare în cazul violenţei domestice

În urma sondajelor efectuate la ordinul Comisiei Europene, aproximativ 74% din populaţia ţărilor din Europa este conştientă de existenţa acestor organizaţii. Totuşi se regăsesc unele diferenţe de procente între state. România se află la coada clasamentului cu doar 22% (cetăţeni care au auzit de aceste servicii), alături de Republica Cehă (25%). În fruntea clasamentului se regăsesc ţările mai dezvoltate, Suedia 97%, Germania şi Malta 96%. Concluziile acestui segment din sondaj spun că cetăţenii din ţările din estul Europei sunt cei mai puţin informaţi de aceste servicii din cauza educaţiei, a nivelului economic, etc.

În concluzie, România este o țară în care violența domestică este, încă, o problemă persistentă. Este vitală găsirea unor soluții pentru împiedicarea producerii acestei violențe, educarea populației si oferirea de sprijin necondiționat victimelor.

Material realizat de:
Șerban Raluca
Platon Dorina