Jurnalismul: începuturi, libertăți, limitări, pericole

An de an, de pe băncile facultăților de jurnalism din România, sute de studenți absolvă cei trei ani de cursuri. Fiecare are așteptări, planuri sau realizări mai mici sau mai mari. Carierele lor ajung să depindă apoi de aceste aspecte, dar și de factori ce țin de piața muncii, anume cererea din acest domeniu și salariul, care multora nu li se pare satisfăcător. Dintre cei care ajung să profeseze, nu mulți sunt în totalitate conștienți de ceea ce presupune această meserie. Pentru a învăța cu adevărat ce reprezintă această sferă, tinerii entuziaști să lucreze în presă trebuie să se lovească de anumite realități ale jurnalismului, care pot include diferite riscuri, restricții, nemulțumiri, dar, în cele din urmă, apar și satisfacții.

Începuturi

În prezent, În România, sunt unsprezece facultăți la care studenții pot afla secretele jurnalismului. Orașele care găzduiesc tineri pentru o astfel de disciplină sunt București, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Craiova, Constanța, Galați, Pitești și Iași. La facultățile autohtone nu costă foarte mult să ajungi jurnalist (comparând cu alte domenii precum medicină sau inginerie). Sumele pe care le lasă timp de un an universitar la facultate studenții care învață la taxă variază între 2.400 de lei și 3.900 de lei, extremele fiind Iași, respectiv București.

După Revoluție, numărul tinerilor din România care au aplicat la o facultate de profil filologic-jurnalistic a început să crească în mod considerabil. Conform Institutului Național de Statistică, dacă până în 1994 astfel de facultăți se mândreau, anual, cu câteva sute de absolvenți, de la jumătatea aceluiași deceniu, numărul celor care finalizau studiile pe ramura filologie-jurnalistică a trecut la ordinul miilor, atingând, în anul 2007, un apogeu uluitor de 17.900 de persoane. Între 2014 și 2017, absolvenții cu diplomă de licență din sfera științe sociale, jurnalism și informații s-a menținut între șase și șapte mii.

Anastasia Cristea, absolventă în 2019 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJSC) de la Universitatea din București, descrie experiența din anii facultății, vorbind, totodată și despre presa românească. Aceasta spune că „o pasiune mai veche, deloc aleatorie, testată și concretizată în timpul unor stagii la Radio France International și Digi24” a adus-o în amfiteatrele FJSC, însă așteptările ei, unele destul de mari, au fost satisfăcute doar parțial.

Anastasia Cristea, la absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, iulie 2019

Așteptările au fost foarte mari, recunosc. Am avut așteptări de sistem occidental. Mă așteptam la mai multe cursuri practice. Așteptările s-au realizat într-o anumită măsură doar, iar asta datorită unei minorități de profesori excelenți și implicați. Am avut profesori buni, dar și profesori care nu și-au luat atât de în serios rolul și de la care, din păcate, am învățat doar să fim auto-didacți. Calitatea cursurilor nu a fost uniformă.

Tânăra absolventă de la Universitatea din București este convinsă că informația pe care studenții o primesc la facultatea de jurnalism nu este suficientă pentru ca aceștia să iasă în câmpul muncii pregătiți pentru această meserie. Totodată, ea este de părere că „presa românească este în continuare polarizată politic” și că „lipsa de încredere a românilor în presă scade din ce în ce mai tare”, dar, pe de altă parte, se vede profesând în țară.

„Mă văd lucrând în presa românească, însă în momentul de față nu știu dacă am putea să ne angajăm la vreo instituție media fără să ne fie pusă automat o etichetă – «ești de-ai PSD-ului/ PNL-ului», «ești din mișcarea #rezist» etc. Asta arată cumva cât de accentuată este polarizarea politică în media și cât de alterată e presa noastră de la idealul de watchdog imparțial și critic la adresa tuturor elitelor.”

Profesia

Conform Eurostat, în România existau, în 2016, aproximativ 12.900 de jurnaliști implicați în  publishing activity, precum scrierea la reviste sau ziare. Totalul la nivelul Uniunii Europene (incluzând Regatul Unit al Marii Britanii) se apropia de 1,2 milioane, dintre care cei mai mulți astfel de jurnaliști activau în Germania (peste jumătate de milion), Regatul Unit (aproape 200 de mii) și Franța (aproximativ 120 de mii).

O problemă des întâlnită în jurnalism este libertatea presei. Conform Reporters Without Borders, România în anul 2020 se află pe locul 48 la capitolul libertatea presei din totalul țărilor lumii, fiind precedată de Senegal și succedată de Guyana. În pofida intensității schimbărilor politice, lumea presei românești continuă să fie subjugată, fiind folosită pentru propagandă și pentru a reprezenta interesele claselor politice.

Remus Florescu, președintele Asociației Profesioniștilor din Presă din Cluj și redactor-șef adjunct la publicația Adevărul, ne spune mai multe despre profesia de jurnalist în România. El spune că jurnaliștii, în general, nu au o imagine foarte bună din cauza influențelor politice asupra multora dintre ei, iar, pe de altă parte, acesta menționează faptul că satisfacțiile financiare vin greu, de multe ori.

„Drumul spre a deveni un jurnalist de succes este greu și cred că, pentru a rezista în acest domeniu, ai nevoie de multă pasiune, deoarece, de multe ori, salariul este mic. Un patron de restaurant din Cluj se plângea recent la un târg de joburi ca nu găsește spălător de vase cu  2.100 de lei net. Un jurnalist începător câștigă sub 2.000 de lei net. De asemenea, ai nevoie de o abordare de tipul: arată că ești bun și apoi poți să soliciți îmbunătățirea condițiilor de muncă. Eu, spre exemplu, am muncit vreo doi ani pe un salariu rușinos de mic, dar am făcut-o pentru că mi-a plăcut foarte mult profesia. La finalul zilei, dacă cauți un job de la 9 la 17, care să-ți dea siguranță financiară, nu ai ajuns în locul potrivit.”

Nu aș putea să spun că jurnaliștii au o imagine foarte bună și asta se întâmplă din două motive: foarte mulți oameni de afaceri au folosit mass-media pentru a se îmbogăți, pentru a face jocuri politice sau pentru a dobândi un soi de protecție pe care ți-o dă faptul că ești proprietarul unui ziar sau al unei televiziuni, astfel că mulți jurnaliști s-au transformat în marionetele patronilor. Acești jurnaliști au fost, din păcate, și cei mai vizibili, ca să nu zic cei mai populari, iar oamenii au tendința să generalizeze.”

Riscurile

Meseria de jurnalist, dacă e realizată așa cum trebuie, astfel încât să rezulte produse de calitate și, totodată, să își îndeplinească scopul amintit atât de Remus Florescu, cât și de Anastasia Cristea, acela că presa este câinele de pază al democrației, aduce cu ea și foarte multe riscuri. La nivel mondial, zeci de jurnaliști ajung să fie uciși din cauză că încearcă să își facă meseria.

Potrivit bazei de date a Committee to Protect Journalists (CPJ), între anii 1992 și 2020, au fost uciși, la nivel mondial, 1919 jurnaliști, doar în cazul a 1369 dintre ei motivele fiind cunoscute. De asemenea, între 1992 și 2019, 1773 de jurnaliști au fost trimiși la închisoare pentru munca lor, la nivel mondial. Cei mai mulți condamnați au fost în China și Turcia. Totodată, Statista spune că în ultimii cinci ani, în jur de 50 de jurnaliști au fost răpiți anual, în toată lumea, după ce în 2014 numărul acestora a depășit 100.

În România, cel puțin în ultimii ani, nu s-au raportat decese ale jurnaliștilor din cauza profesiei lor, conform raportului FreeEx al celor de la ActiveWatch. În schimb, jurnaliștii care publică investigații de mare anvergură, care deranjează, ajung să fie amenințați sau chiar să treacă prin diferite experiențe neplăcute fiindcă încearcă să afle prea mult. A fost cazul și al lui Alex Nedea, jurnalist la Recorder, publicație cunoscută pentru investigațiile pe care le-a publicat în ultimii ani. Alex povestește una dintre cele mai groaznice întâmplări ale sale din meseria de jurnalist de investigație și spune că ziariștii nu primesc niciun fel de susținere din partea redacțiilor, atunci când vine vorba de amenințări.

„În 2009 făceam o investigație despre tăierile de păduri din județul Neamț din Moldova, și timp de trei zile am filmat într-un sat, Dămuc. Am fost și pe la un consilier local pe care l-am prins cu lemn ilegal la gater, după care, înainte să plecăm, mai trebuia să intrăm în pădure să filmăm câteva cadre cu o zonă în care se tăia ilegal, și am intrat în pădure cu doi inspectori silvici de la Garda Forestieră. Am prins pe un nene în creierii munților acolo, tăind, fără acte, ultimul copac din parcela pe care o avea ca proprietate, iar la coborâre, unde ne-am lăsat noi mașina, ne așteptau vreo 50 de săteni beți rangă, îmbătați de consilierul local pe care-l chestionasem în privința tăierilor ilegale cu câteva ore-n urmă, și ăia au sărit peste noi cu furci, cu topoare, cu bolovani.

Mai departe, Alex povestește că a fost, alături de inspectorii silvici, care au fost și agresați, sechestrat într-o magazie din acea localitate, iar sătenii îi amenințau „că ne omoară, că ne taie capu, că ne sfarmă căpățânile”. Până la urmă, acesta a profitat de starea de ebrietate a cetățenilor și a reușit să-i convingă să-l lase să dea un telefon, care a reprezentat un apel salvator la 112.

Captură din videoclipul INVESTIGAȚIE RECORDER. Drumurile și hoția: cum se fură la asfaltările din PNDL, de pe canalul de YouTube al Recorder. În imagine: Alex Nedea (stânga) și unul dintre primarii pe care aceștia i-a chestionat cu privire la banii furați din PNDL.

Reporterul Recorder spune că își asumă faptul că va primi amenințări din cauza anumitor materiale, asta făcând parte din riscurile meseriei. Acesta mai povestește și cum, în trecut, unul dintre personajele dintr-o anchetă de-ale sale a încercat să îi ofere o sumă de bani, „în schimbul tăcerii”.

„Nu primesc foarte des amenințări. S-a întâmplat de vreo 6 ori în toată cariera mea să fiu amenințat sau agresat. Șase ori în 15 ani mi se pare rezonabil. Astea vin din partea oamenilor care nu și-ar dori ca povestea mea despre ei să fie făcută publică. Poveștile mele sunt, în mare parte, despre subiectele pe care unii oameni le-ar vrea ascunse pe vecie și nedescoperite. Și atunci, oamenii fac tot posibilul ca povestea mea să nu apară, și una dintre soluțiile pe care le văd ei este să te amenințe, să te intimideze sau să te cumpere, așa cum s-a întâmplat la un material de-ale mele recent, unde mi s-a propus o sumă de bani ca materialul meu să nu fie publicat.

„Din partea redacției nu s-au luat măsuri pentru a ne proteja, ba din contra. De exemplu, la Realitatea, ne-am dat seama că suntem pe cont propriu, deoarece televiziunea nu prea m-a acoperit în prima fază, ba din contra, au încercat să ascundă povestea dintr-un motiv tâmpit despre care nu vreau să vorbesc. Până la urmă, povestea oricum a apărut public, dar era prea târziu. Faptul deja era consumat.”

Un alt jurnalist cu notorietate în domeniul investigațiilor este Răzvan Luțac, în prezent ziarist la Gazeta Sporturilor și Libertatea. Alături de echipa de investigație (Cătălin Tolontan, Mirela Neag) de la cotidianul sportiv la care activează, acesta a fost parte la realizarea uneia dintre cele mai de răsunet anchete din presa românească în ultimii ani și nu numai, cea care în care au fost dezvăluite probleme grave din spitalele românești și neregulile din produsele companiei Hexi Pharma.

Cum ancheta celor de la GSP a fost una de foarte mare anvergură, dezvăluind secrete și mișmașuri atât din sistemul medical românesc, cât și din interiorul companiei sus-numite, cei trei realizatori ai acestei serii de materiale s-au expus la un pericol imens. Într-una dintre secvențele filmului Colectiv: Ne privește pe toți este prezentată discuția între cei trei în care aceștia află că au fost amenințați că membrii familiilor lor vor fi în pericol, dacă ancheta nu va înceta.

Răzvan spune că pentru realizarea unor astfel de materiale, ai nevoie de puțină inconștiență ți că nu trebuie să te gândești la pericole. Acesta afirmă faptul că nu e vorba de curaj și că acest element se află, mai degrabă, la surse, „care, de cele mai multe ori, ajung să fie marginalizate în comunitatea lor când ies cu nume și cu prenume în față”.

„Investigația aceea încă ne urmărește, dar asta fiindcă și noi o urmărim. Mergem la procese, la termene, scriem update-uri când mai apar. Multe dintre investigații au ajuns la tribunal, în Hexi Pharma s-au dat deja pedepsele în prima instanță. La Secureanu se apropie momentul. Alte dosare sunt încă la procurori, în faza de instrumentare.

„Dacă s-ar mai ivi un asemenea subiect, fără discuție am acționa la fel. Și au mai fost. De exemplu, după cazul Shanghai, pe care l-am documentat în 2018, legat de mafia chineză, am fost dați în judecată inclusiv de mafiotul chinez Wang Yan, care cere 5 milioane de euro despăgubiri.

Fabrica Hexi Pharma

Meseria de jurnalist nu este una ușoară, după cum reiese din mărturiile unora dintre cei mai buni jurnaliști de investigație din România. Deși cei trei ani de facultate nu sunt extrem de solicitanți, pentru a face față în această meserie și pentru a ajunge la un nivel cât mai înalt, este nevoie de perseverență, seriozitate, tupeu și o doză de inconștiență, asta mai ales în cazul celora care decid să meargă în arii mai periculoase ale jurnalismului.

Eugenia Ciurcă
Cristian Cozmaciuc