Bani, firme, investiții și unicorni. Ce fel de trenduri există în lumea startupurilor?

Startupurile au puterea de a schimba în bine lumea în care trăim. Peste tot, atât pe plan național, cât și pe cel internațional subiectele acestea, legate “startupuri”, sunt din ce în ce mai frecvent abordate. Dar totuși, ce sunt aceste startupuri despre care vorbește toată lumea și despre care avem șansa de a auzi în fiecare zi?

Steve Blank, un antreprenor cunoscut din Silicon Valley, SUA, definește startupurile ca fiind: “Un tip de organizație temporară, care are scopul de a căuta un model de business repetabil și scalabil, ca răspuns la o problemă existentă nerezolvată, și care constituie etapa de trecere de la o simplă idee la o afacere.”

Astfel, putem spune, că un startup este o companie în formare care a observat o problemă existentă și, drept rezolvare, a găsit o soluție creativă, inovatoare și nemaiîntâlnită până în acel moment. 


Prin intermediul acestui articol am vrut să aflăm următoarele informații:

  • Ce este un startup? Câte startupuri există în Europa Centrală și de Est?
  • Care este motivul fondării? Domeniile populare.
  • Investițiile făcute în ultimii ani. Cum decid investitorii ce companie să finanțeze?
  • Ce este un unicorn?
  • Arhetipul fondatorului.

Pentru a realiza această analiză, am colectat date din diferite rapoarte realizate în ultima perioadă de companiile specializate în domeniul business, cum ar fi Dealroom.co, Atomico, Biroului de Statistică a Muncii din SUA, Oficiul Național al Registrului Comerțului, CB Insights, respectiv Startup Genom.

Pentru culegera datelor de pe website-uri, am folosit extensia WebScraper pentru Google Chrome, respectiv am extras manual informațiile din rapoartele pdf. Seturile de date au fost culese în prima parte a anului 2020, au fost curățate în Excel și procesate în Tableu, Flourish.


Compania Startup Genom a realizat un raport în 2019, în care aflăm că în Europa Centrală și de Est sunt în jur de 13.000 de startupuri, România aflându-se pe locul al treilea cu 1.391 de startupuri, depășit de Polonia și Lituania, cu 1.459, respectiv 1.649 de astfel de firme.

Analizând această statistică, ne putem întreba care este motivul oamenilor de a fonda o asemenea întreprindere. De ce vor mai degrabă să devină antreprenori, decât să lucreze într-o companie multinațională? 

Un studiu al specialiștilor de la Universitatea din New York și Universitatea Loughborough, afirmă că motivul inițierii unei întreprinderi este reprezentat de faptul că oamenii se gândesc mai mult la abilitățile personale, decât la valoarea atribuită personalului de către o companie mare. Cercetarea este bazată pe 12.686 de persoane care au fost monitorizați timp de 30 de ani, studiul încheindu-se în 2019. 

Autorii concluzionează:Antreprenorii cred că, CV-urile nu reflectă adevărul legat de profesionalism și pricepere, de aceea decid să înființeze afaceri pe cont propriu, câștigând mai mulți bani.

“Popularitatea” aceasta de a înființa propriile firme reiese și din statisticile făcute de Oficiul Național al Registrului Comerțului. Conform acestora, în anul 2019, s-au realizat 94.870 de înmatriculări de companii SRL, județele cu cel mai mare număr de înregistrări fiind București, Cluj și Timiș. 

Pe baza acestor date, în 2019, 36% dintre persoanele care au făcut o înmatriculare erau de sex feminin, numărul bărbaților în această categorie la sfârșitul anului, fiind dublu în comparație cu cea a femeilor.

Cele mai populare domenii în care românii își deschid afacerile sunt: domeniul financiar economic, IT, imobiliare și domeniul comunicării.

Potrivit Biroului de Statistică a Muncii din SUA, dintre toate întreprinderile mici fondate în 2014, 80% au ajuns la al doilea an (2015), 70% au ajuns la al treilea an (2016), 62% au ajuns la al patrulea an (2017), iar 56% au ajuns să supraviețuiască 5 ani (2018). Având în vedere aceste numere, puțin mai mult de jumătate din toate startupurile supraviețuiesc până la al patrulea an, în timp ce rata de eșec la anul patru este de aproximativ 44%.

Surse de finanțare, investiții

Dintr-un sondaj făcut în 2019 de fondul de investiții din Marea Britanie Atomico, reiese faptul că firmele care în prezent au peste 100 de angajați au mai multe șanse de a fi fost înființate cu o sumă mai mare de bani, decât acele companii, care nu dețin o forță de muncă atât de mare. 

De asemenea, aflăm și de unde au avut oamenii resursele financiare necesare pentru a da start firmei. Majoritatea fondatorilor, în jur de două treimi, au făcut acest pas utilizând economisirile personale, urmând ca 27% să fi fost ajutați de familie sau prieteni și 25% au fost finanțați de un business angel.

Conform Dealroom.co, în 2019, investițiile în startupurile din Europa au atins 34.3 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 124% comparativ cu anul 2015, când suma totală a investițiilor era de 15.3 miliarde de euro. Comparativ cu Europa, investițiile din Asia au crescut cu 128%, iar în SUA cu 146%.

Spre deosebire de acesta, numărul total de finanțări din Europa a scăzut de la 1.513 de investiții în primul sfert din 2015, la 1.264 în prima parte a anului 2019. Tendința aceasta ne confirmă faptul că, investitorii aleg cu multă grijă firma pe care vor să o susțină și încep să prefere să dea o sumă mai mare unui startup, decât să investească în mai multe firme.

Alegerea startupurilor pentru a primi finanțare este făcută într-un mod prudent și bine gândit. Vorbind cu Florin M. Pop, investitor și business mentor, am aflat că investitorii nu se gândesc doar la posibilul profit, ci evaluează și posibilul impact social, respectiv de mediu pe termen lung al investiției care urmează să fie făcută.

Nu investesc în industrii energofage, mari poluatori! Nu investesc în companii care au impact negativ major asupra mediului, de exemplu: companii care au gatere și exploatează lemn. Nu investesc în companii care fac agro-food industrial și procesează industrial hrana bio. Investesc în produse digitale cu impact redus asupra mediului. Pe termen lung caut să mă implic în proiecte care aduc inovare în agricultură și mediu.

Florin M. Pop

Când vine vorba de domeniul în care startupul activează, acest lucru de multe ori nu este un factor decisiv în a primi finanțare. În urma unui interviu, Emmett King, investitor și manager general Wirtek, ne-a dat ca și răspuns la întrebarea noastră legată de domeniul preferat în care obișnuiește să investească, următorul:

Industria nu este pe plan primordial, eu caut oameni pricepuți și profesionali, care să alcătuiască o echipă compactă și competentă.

Emmett King

Cele mai populare domenii finanțate în 2019 din Europa, au fost zona financiară – fintech, IT, sănătate și transport.

Atomico a realizat un raport în 2019, State of European Tech Report, în care se discută despre ecosistemul de startupuri din zona tehnologiei din Europa, mai ales despre investițiile făcute în ultimii 5 ani. Conform acesteia, anul trecut domeniul IT din România a reușit să atragă o sumă de 767 milioane de dolari, cu aproximativ 194% mai mult, decât în anul 2018.

Conform unei statistici realizate de Activize.tech în 2019, principalele surse de finanțare a startupurilor din România au provenit din investiții mixte: fonduri VC și îngeri de afaceri din mediul intern și extern. Aceștia împreună au investit în jur de 17,2 milioane de euro în idei care au scopul de a inova și revoluționa lumea în care trăim.

Mare parte a acestei sume a provenit din fondurile VC din România, circa 12 milioane de euro, iar suma de 2,5 milioane de euro reprezenta contribuția investitorilor români în evoluția ecosistemului din România.

Majoritatea startupurilor care au atras atenția investitorilor activau în domeniul fintech sau business. Printre industriile de interes se numără educația, foodtech, e-commerce, agritech, respectiv gaming.

Văzând sumele adunate în anul 2019 și creșterea ariei în care activează startupurile din România, putem concluziona faptul că businessul național evoluează ascendent, aducând schimbări majore în economia actuală. În această privință Mircea Vădan, fondatorul companiei de consultanță Activize.tech, este optimist, declarând:

Dincolo de șocul crizei care se desfășoară acum, mă aștept la o creștere masivă a startupurilor tech în România și inclusiv a succeselor vizibile. Ecosistemul se va maturiza din punct de vedere de business, așadar vom avea nu doar expertiza tehnică (care nu e la fel de relevantă în creșterea unui startup).

Mircea Vădan

Unicornul: raritatea mitică din lumea startupurilor

Poveștile, datele și informațiile despre startup-urile de succes au puterea de a inspira și motiva viitorii fondatori.  În continuare, vom detalia situația actuală în domeniul startup-urilor, folosind ca exemple unicornii acestei categorii. Unicornii, în lumea noilor întreprinderi, sunt companiile cu capital privat cu o valoare estimată de piață de peste 1 miliard de dolari, reprezentând cele mai mari povești de succes. Pentru caracterizarea situației noilor întreprinderi la nivel global, am cules date din cercetări oficiale:

La începutul anului 2020 au fost la nivel global peste 600 de unicorni, cele mai multe întreprinderi având sediul în China sau în Statele Unite ale Americii. În urma studiului realizat de Statista, CB Insights și Institul de Cercetări Hurun, s-a aflat numărul startup-urilor de succes, despărțite pe regiuni. Astfel, unicornii apar preponderent în America de Nord, 268 de companii, și pe teritoriul Asiei Pacifice, unde există 262 de companii cu titlul de unicorn. Europa este situată următoarea pe listă, cu 61 de întreprinderi cunoscute care au câștigat statutul de unicorn.

Totuși, reprezentanții europeni din domeniul startup-urilor sunt optimiști și încrezători. De exemplu Sonali de Rycker, partener în compania Accel, în timpul unui interviu a declarat: Întotdeauna am avut o tehnologie avansată cu idei inovatoare, dar acum am ajuns cu adevărat în epoca de aur a Europei.

Unicornul cu cea mai mare valoare de piață este ANT Financial, o companie chineză, care activează în domeniul tehnologiei financiare, cu o valoare aproximativă de 150 de miliarde de dolari. Conform cercetării realizate în ianuarie 2020, de către Statista și CB Insights, startup-ul afiliat Alibaba Group este urmat de compania ByteDance, deținătorul aplicației TikTok și a platformei BuzzFeed, respectiv de Didi Chuxing, acestea fiind evaluate la 75, respectiv 56 de miliarde de dolari. Mai departe, lista menționează companii ca Airbnb, deținătorul unui serviciu de închirieri, sau Epic Games, producătorul jocurilor video Gears of War sau Shadow Complex, cu valoare de piață între 35 și 15 miliarde de dolari. 

Companiile menționate activează în domenii diferite, de la tehnologie financiară, până la transport și voiaje, iar acest lucru subliniază faptul că succesul unui startup depinde în principal de implementarea ideii, strategia de business, expertiza echipei, creșterea în piață și nu de domeniul de activitate. Dacă compania are ca scop inovația tehnologică, ușurarea vieții de zi cu zi sau oferirea unei soluții la o problemă de interes global, atunci are potențialul de a deveni o poveste de succes, un unicorn. 

În România, compania care a reușit să obțină statutul de unicorn este UiPath, în 2019 fiind estimată la o valoare de piață de 7 miliarde de dolari. Compania de software a fost fondată în 2005, în București, de către Daniel Dines și Marius Tîrcă, și dezvoltă, respectiv comercializează un software RPA (Robotic Process Automation). Cu sediul relocat New York, în SUA, și având ca clienți unele dintre cele mai mari compani din lume, UiPath, este lider mondial în software de automatizări, potrivit Gartner Magic Quadrant

Diversitatea intensifică inovația

Poveștile de succes mereu au protagoniști, care reușesc să schimbe în bine aspectele negative ale vieții. Prin dedicație, muncă grea și perseverență încurajează inovația, respectiv ascendența. În cazul nostru, ei sunt fondatorii companiilor, ai căror personalitate poate juca un rol important în succesul unei afaceri.

Când vine vorba de a investii o companie, pentru Florin M. Pop, manager general Primainvest Capital Management, fondatorul constituie unul dintre cele mai importante aspecte, care influențează luarea deciziei finale. El se bazează pe cineva care este:

O persoană creativă, cu o viziune aparte asupra lumii, care poate canaliza resursele din jurul său. Eu pariez pe oameni competenți, bazându-mă pe existența acelui ”factor X” care este greu de explicat (un mix de sinergie, carismă și valori comune). În timp am ajuns să cunosc din prima valorile și să apreciez acest lucru atât în business, cât și în viață.

Florin M. Pop

În același timp, există percepții variate despre însușirile necesare pe care trebuie să le aibă un antreprenor.

Multe persoane sunt de părere că există un singur tipar de persoană, cu anumite caracteristici, care poate să pornească o afacere de succes de la zero. Însă, această teorie nu este una realistă, pentru că, conform statisticilor publicate în raportul The State of European Tech de către Atomico în parteneriat cu Slush și Orrick, s-a arătat că orice persoană poate înființa o firmă: indiferent de pregătirea profesională, sex sau etnie. În cadrul studiului acesta, specialiștii au chestionat 704 fondatori de startup-uri din UE. Întrebările au avut legătură cu caracterele personale și cu procesul de înființare a companiei.

În cele ce urmează vă prezentăm portretul general al antreprenorilor din Europa:

Arhetipul fondatorului

Dominanța masculină este prezentă și în distribuția bazată pe suma fondurilor VC acumulate pentru înființarea companiei, 39% dintre fondatorii de sex masculin au reușit să strângă mai mult de 100 de mii de dolari, 14% dintre acestea mai mult decât 500 de mii, în timp ce 40% dintre femeile participante a adunat mai puțin de 25 de mii de dolari sau nu a obținut suport VC și 8% a primit investiții cu o valoare mai mare decât 500 de mii de dolari.

Impactul apartenenței rasiale și etnice poate fi observată în sumele finanțărilor VC obținute în faza de înființare a companiei. 60% dintre fondatorii de etnie africană sau caraibeană și-au pornit afacerea cu mai puțin de 25 de mii de dolari sau fără fonduri VC, în timp ce fondatorii care aparțin etniilor latine sau hispanice, au obținut în cel mai mare procentaj, sume între 25 de mii și 500 de mii de dolari. 57% dintre participanții care aparțin unei etnii, rase mixte, au acumulat sume mai mari de 100 de mii de dolari, 27% dintre ei depășind și investiții în valoare de 500 de mii.


Nu doar fondatorii au un rol important în succesul companiei. De exemplu, Emmett King, manager general Wirtek, își ia deciziile legate de investiții bazându-se pe sinergia existentă între membrii echipei din firmă și pe momentul oportun. 

Echipa = Are capacitățile necesare pentru a finaliza proiectul? Sunt rolurile și responsabilitățile bine definite?  Pot să-și valorifice produsul finit? etc.

Timpul potrivit = Există o piață de desfacere pentru produsul finit? Este timpul potrivit pentru apariția proiectului? Pot face față și competiției? etc.

Emmett King

Pe de altă parte, Florin M. Pop subliniază faptul că și pasiunea fondatorilor față de ceea ce startupul lor face este un factor cheie pentru a primi finanțare. Pasiunea poate garanta reușita unui proiect, realizându-se lucruri revoluționare. Aceasta se realizează prin aptitudini personale, astfel, înființatorii startupurilor deseori aleg să activeze în domenii apropiate personalității lor. 

Cu ajutorul registrelor din baza de date a celei mai mari comunități de startupuri, Angel.co, am realizat o vizualizare referitoare la primele cinci cele mai populare domenii în care s-au fondat startupuri în ultimii 10 ani.

Să dăm „START” unui viitor strălucit

Pe parcursul acestei analize, am reușit să găsim răspunsuri la numeroase întrebări și curiozități referitoare la ecosistemul startupurilor.

Ne-am uitat la ce înseamnă un startup, respectiv unicorn, am publicat statistici și informații referitoare la investiții, finanțări, am vorbit despre personajele din spatele cortinei, fondatorii, menționând și importanța pasiunii, dedicării.

Am dezvăluit toate acestea cu scopul de a actualiza cunoștințele din acest domeniu a cititorilor interesați și de a ajuta pe cei care sunt la început de drum și vor să înțeleagă tainele acestei lumi complexe. Sperăm că nu se vor da bătuți după terminarea acestui articol și vor face primul pas pentru a înființa propriul startup.

Conform predicțiilor lui Mircea Vădan, în România, ca în oricare altă țară din lume, se pot înființa companii de succes.

Sunt optimist pentru că România poate fructifica bine zona de on-line, a tehnologiei și a digitalizării. Există o masă critică bună de oameni care au expertiză și dorință de a face ceva în zona asta.

Mircea Vădan

Startupurile sunt fondate pentru a aduce inovație și evoluție în societate. Așadar, nu va exista niciodată o lipsă de idei noi sau de persoane dornice să facă o schimbare în lume. 


Materialul acesta a fost relizată de Köpecsiri Blanka și Erdő Andrea.